Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri
Dinamo – Gaz Metan Mediaș și FC Vaslui – Rapid București sunt partidele care vor avea loc în semifinalele Cupei României la fotbal.
Jocurile din cadrul semifinalelor se vor desfăşura tur-retur, prima echipă extrasă fiind organizatoarea meciului tur.
Partidele vor fi televizate de PRO TV şi vor avea loc pe 28 martie şi 11 aprilie. Finala competiţiei va avea loc pe 23 mai şi se va disputa pe Naţional Arena.
Ioan Horoba vrea ca echipa sa să se califice în finală şi să profite de faptul că returul se va juca la Mediaş.
“Adversarii sunt mulţumiţi că au picat cu noi, toţi îşi doreau să pice cu noi. Sper ca de data aceasta, conform tradiţiei nescrise, să nu câştige Dinamo în faţa noastră. Este mai bine să se joace ultimul meci la noi acasă, aşa am făcut şi cu Mainz şi ne-am calificat la penalty-uri. Cred că vom trece cu bine de Dinamo, Cupa este o altă competiţie. Vrea cu tot dinadinsul să ne calificăm, asta este prioritatea mea. Doresc să scoatem Dinamo, pentru că, dacă e să citez un clasic, pe domnul Copos, ei se folosesc de mijloace specifice.” a spus Ioan Horoba la Sport.ro