In secolul al XIX-lea guvernele mai multor tari din Lumea Veche nu stiau cum sa scape de excesul de prizioneri asa ca au dat liber spre emigratia catre Statele Unite.
Unele state au mers insa mai departe si au trimis peste ocean numerosi infractori si criminali. Acest lucru nu s-a intamplat doar izolat, ci s-a transformat intr-o politica clara sustinuta de unele guverne pe parcursul mai multor decenii. Nu doar hotii, cersetorii si alcoolicii erau trimisi in America, ci si infractorii violenti. In unele cazuri, acestia nu erau deportati dupa ce-si executasera pedepsele, ci chiar dupa pronuntarea pedepsei, ca alternativa la inchisoare. Unele state au adoptat aceasta politica in secret, incercand sa insele autoritatile din America, oferindu-le condamnatilor documente de identitate false.
Aceasta practica se remarca in special in spatiul german. Spre deosebire de Anglia si Franta, statele germane nu aveau colonii in care sa-si poata trimite criminalii. Nu exista nicio varianta germana a minelor din Siberia sau a coloniilor de munca izolate la mii de kilometri de centrele urbane, precum in Rusia.
In prima parte a secolului al XIX-lea, statele germane au resimtit puternic presiunea de a se debarasa cumva de povara numarului mare de criminali. In ciuda faptului ca in anii 1830-1840 au fost construite mai multe inchisori, pauperizarea crescanda a populatiei, precum si cresterea numarului de furturi (intr-o perioada dificila din punct de vedere economic), sistemul nu mai putea face fata. In plus, schimbarile aduse sistemului judiciar si intensificarea activitatii fortelor de politie in multe state germane au dus la cresterea numarului de prizonieri. Pana la mijlocul anilor 1830, trei state germane s-au remarcat prin folosirea deportarii ca alternativa la intretinrea unui numar din ce in ce mai mare de prizonieri. Este vorba de orasul-stat Hamburg, de principatul Saxa-Coburg-Gotha si de regatul Hanovra.
Nu este o coincidenta faptul ca aceste trei state aveau legaturi foarte stranse cu Marea Britanie, tara in care practica deportarii infractorilor a fost o parte importanta si cunoscuta a sistemului penal pana in 1857. Hamburg si-a construit prosperitatea economica pe legaturile comerciale cu Anglia si se considera a fi „cel mai englez oras de pe continent”. Casa princiara de Saxa-Coburg-Gotha a dat Angliei un print consort pentru Regina Victoria, pe printul Albert, iar Regatul Hanovrei a ajuns sub conducerea unchiului Victoriei, Ducele de Cumberland, dupa venirea ei pe tronul britanic in 1837 (deoarece in regat functiona inca Legea Salica prin care le era interzis femeilor ascensiunea la tron). Tocmai in aceasta perioada, la mijlocul anilor 1830, regatul Hanovra si principatul Saxa-Coburg-Gotha au inceput sa trimita infractori condamnati in Statele Unite.
In urma unor experimente nereusite de a trimite grupuri de infractori in America, a devenit evident ca era mai bine daca acestia erau trimisi peste ocean individual si nu parte a unor grupuri. Autoritatile din Hamburg au adoptat aceasta practica in 1832, urmate fiind de cele din Saxa-Coburg-Gotha. Documentele arata ca autoritatile preferau sa trimita prizonerii peste hotare atunci cand costurile condamnarii si intemnitarii acestora depaseau costurile necesare transportului catre Statele Unite.
In Coburg, prizonierii erau luati in considerare pentru deportare atunci cand se apropiau de finalul executarii pedepsei, sau atunci cand comportamentul lor sugera ca, odata eliberati, isi vor relua activitatile criminale. De cele mai multe ori, deportarea se facea fara acordul prizonierilor (motiv pentru care multi se intorceau in curand in Germania).
Trebuie spus insa ca guvernul nu-i ajuta doar pe infractori sa emigreze. Intre 1833 si 1855, guvernul din Coburg a ajutat financiar, in scopul emigrarii, 321 de indivizi sau familii (inclusiv familii numeroase).
Insa Coburg era un stat mic, astfel ca aceasta practica s-a desfasurat la o scara destul mica. Marea parte a infractorilor transportati din Germania in America in secolul al XIX-lea a provenit din Hanovra. Conservatorismul adminstratiei din acest stat, in ceea ce priveste sistemul penal, este legendar. Un raport din anul 1860 aducea critici extrem de dure la adresa sistemului concentrationar, conditiile din inchisori fiind considerate a fi complet inadecvate timpurilor moderne. Insa in loc sa construiasca noi penitenciare, autoritatile din Hanovra au preferat varianta mai ieftina: deportarea prizonierilor.
Intre 1835 si 1846, 332 de criminali au fost trimisi in Statele Unite, impreuna cu alte persoane considerate a fi un pericol la adresa sigurantei publice (insotiti fiind si de familii). In total, 895 de persoane considerate „periculoase” au fost deportate in acesti 11 ani. Potrivit unui raport intocmit in acea perioada, „regatul a fost eliberat, prin aceste masuri, de o masa de prizonieri, unii dintre ei periculosi, iar trezoreria publica a fost scutita de cheltuieli importante”; acelasi raport nota ca este de dorit ca aceasta practica sa continue.
Era insa de asteptat ca aceasta practica sa atraga atentia peste ocean. In 1845, guvernul federal american, constient de existenta acestei practici, fara a stii insa dimensiunile sale, a numit o comisie pentru investigarea problemei. Comisia a obtinut marturii de la emigranti obisnuiti privind prezenta infractorilor pe navele cu care venisera in America.
Continuarea pe historia.ro!
