Ieri Centrul istoric al Bucureştiului a răsunat de veselie şi voie bună. Fanii lui Athletic Bilbao au colorat străduţele pavate ale centrului în roşu şi alb şi au cântat până spre zori. Am fost şi eu pe acolo, curios, să iau parte la fiesta de dinainte de marea finală.
La prima vedere mi s-a părut că bascii erau mai mult curioşi de împrejurimi, ca nişte turişti chinezi înarmaţi cu aparate foto. Total greşit! Asta se întampla înainte ca ei să facă cunoştinţă cu „cerveza de Rumania”. La vederea piţipoancelor platinate, cu fustă scurtă, fanii spanioli turbau. Fluierau, cântau şi făceau plecăciuni, de parcă L-ar fi văzut pe Dumnezeu. Dezinhibaţi şi încurajaţi de barurile din zonă, din care începeau să răsune frânturi ale imnului lui Athletic, s-au pus pe cântat. Pe loc, Lipscaniul s-a transformat într-o peluză uriaşă, din care cânta o galerie minunată.
Dornic de a socializa cu un străin, m-am băgat şi eu în seamă cu suporterii lui Bilbao şi am cam greşit, pentru că sunt vorbăreţi din cale-afara şi nu prea ştiu engleza. Noroc că mai ştiam ceva spaniolă din liceu. Cum consumasem şi eu ceva lichid, şi vezica mă împingea către eliberare, am intrat într-un pub pentru a-mi satisface nevoile fiziologice. În drumul meu spre eliberare, la câţiva metri de uşa pe care scria „WC Bărbaţi”, un suporter basc m-a oprit pentru a mă întreba unde este baia. Mare greşeală am făcut să-i răspund în spaniolă: „a la derecha”! Pe loc am văzut cum i s-a înseninat privirea şi un zâmbet larg îşi făcuse apariţia pe faţa lui. Pentru aproximativ 15 minute am fost nevoit să-mi potolesc vezica din ce în ce mai nervoasă şi apăsătoare. În tot acest timp, tânărul mi-a spus ce înseamnă pentru el Athletic şi mi-a dezvăluit un secret. Acesta era foarte emoţionat şi mi-a zis că finala asta înseamnă foarte mult pentru el, tatăl său, care a părăsit de curând această lume, a fost la finala cupei Uefa de acum 35 de ani, ultima finală europeană a lui Athletic Bilbao. Atunci, Bilbao pierdea finala în faţa lui Juventus.
După ce am ieşit uşurat din pub, i-am găsit pe fanii lui Athletic scandând „Mitică la puşcărie!”. L-am găsit şi pe tânărul de la baie, care m-a întrebat ce înseamnă scandarea respectiva. I-am tradus-o şi eu în „Mitică a la carcel!” şi i-am explicat toată povestea cu LPF-ul, Mitică şi mafia. A înţeles tot ce am zis, căci apoi s-a dus la toţi prietenii săi şi a transmis mai departe povestea cu Mitică.
Bere, cântece de galerie şi voie bună: cam asta s-a întâmplat aseară în centrul capitalei. Şi în concluzie, parerea finală despre basci: nişte oameni foarte calzi şi prietenoşi, deschişi şi foarte vorbăreţi.
George Stanciu
