A avea motivatie cred ca tine in primul rand de a avea „internal locus of control”. Mai pe romaneste, a avea motivatie cred ca tine de credinta ca ai control asupra propriei tale vieti, a propriilor decizii si actiuni, ca de exemplu evenimentele din viata ta, bune sau rele, sunt cauzate de evenimente controlabile, cum ar fi pregatirea pentru un eveniment, perseverenta in munca, efortul investit samd. Imi place sa denumesc asta regula notei mici: daca am luat nota mica, stiu in sinea mea ca nu am invatat toate capitolele, ca nu am aprofundat cunostintele si ca nu am facut tot ceea ce puteam ca sa invat si sa iau nota mare. E la mine, scrie Cori Gramescu pe blog.
Apoi, a avea motivatie tine de sistemul in care operezi. Daca vorbim despre munca, de exemplu, daca lucrezi intr-o companie de rahat, e greu sa ramai motivat prea multa vreme, ca te doboara sistemul. E de datoria ta insa, sa schimbi mediul daca simti ca iti face rau. Aici intervine internal locus of control. Deci motivatia nu poate persista in sisteme disfunctionale. In companii cu o cultura organizationala nasoala si care nu au la baza valori, motivatia se pierde usor.
Cand vorbim despre slabire, de exemplu, daca planul alimentar, strategia la care te raportezi sunt proaste, nu iti poti mentine motivatia. Daca la sala la care mergi nu ai o solutie de antrenament adaptata nivelului tau curent de rezistenta si fitness si nu iti ofera o progresie in timp, se duce naibii orice urma de motivatie de a face sport.
Cand vine vorba de slabire si sport lumea pune lucrurile invers ” daca vad rezultate, o sa am motivatie”. Mie asta mi se pare cea mai sucita treaba. Rezultatele vin din motivatie, nu invers. Rezultatele in slabire si antrenament vin din credinta initiala ca depinde de tine sa iei masuri.
Apoi, pe baza acestei credinte, iti faci un plan. Daca pe langa credinta ca depinde de tine ce masuri iei ai si o bruma de bun simt, atunci planul va fi relativ realist. Sfatul meu in directia asta e sa calculati cate 10 zile pentru fiecare kilogram pe care vreti sa il slabiti, cam atat dureaza, in mod real, sa slabesti si sa te mentii. Dupa ce avem orizontul de timp= nr kilograme pe care dorim sa le slabim * 10 zile, vedem de unde putem castiga niste timp de sport si timp de gatit si facut cumparaturi.
Caci multa lume care vorbeste despre slabire si motivatie uita ca mancarea sanatoasa trebuie cumparata si preparata pe acasa, nu prea poti fenta asta. Si e nevoie de sport. Fara el nu se poate si trebuie inceput de la debutul programului de slabire, cu exceptia cazurilor de obezitate morbida, despre care nu discut aici.
Despre sport si motivatie e o discutie ampla. Ziceam ca trebuie sa incepem cu sportul de la bun inceput, de cand vrem sa ne apucam de cura de slabire. Incepem cu 2 antrenamente usoare pe saptamana daca suntem grasi, incepatori si sedentari. Si calculam cel putin 2 ore pentru fiecare, nu pentru ca atat stam in sala, ci pentru ca la inceput pierdem timp aiurea in drum spre sala, in vestiar sau in receptie. In timp, ne descurcam mai bine, dar in primele 3 luni e destul de greu.
Tot la capitolul motivatie pentru sport intra si setarea corecta a felului in care te simti. La inceput, cand intri prima data la sport, e absolut sinistru. In primul rand, exercitiile sunt grele. Te simti obosit, infometat si confuz. E normal, asa ne simtim toti la inceput. Chiar si daca ai un antrenor personal, tot e razna. E adaptarea normala a corpului la efort. Partea aia cu endorfinele care iti galgaie in creier e reala, dar incepe mai tarziu. Primele 2-3 luni te simti ca naiba. Deci pregateste-te pentru asta.
Cand incepi sa faci schimbari in alimentatie ai impresia ca o sa mearga totul struna. Nu o sa fie asa, e mai bine sa pornesti cu asteptari realiste. Vor fi zile bune si zile proaste. La inceput o sa simti ca mancarea nu are gust si s-ar putea sa ai dificultati cu respectarea portiilor. E normal, de aceea iti recomand ca in primele 3 luni sa te concentrezi pe alegerea alimentelor potrivite, nu neaparat a cantitatilor permise. Mai trebuie sa stii ca slabirea nu se intampla liniar, aritmetic. Se slabeste in salturi, de regula nu se intampla nimic vreme de cateva zile, apoi observi ca ai mai pierdut cateva sute de grame. Nu te astepta sa curga liniar procesul, ca nu e asa.
Asa, pas cu pas, daca simti ca lucrurile sunt sub controlul tau si esti un individ pozitiv si motivat, apar si rezultatele. Uneori mai bune, uneori mai proaste. Important e sa mentii viziunea corecta pe termen mediu si lung. Si cand lucrurile nu merg prea bine, adu-ti aminte de toate curele de slabire agresive, de variatiile bruste de greutate si de anii de sedentarism, in care nu ai facut nimic pentru corpul tau. Momentele in care corpul nu te asculta sunt consecinta acelor ani. Nu are universul ceva personal impotriva ta, ci pur si simplu asa functioneaza metabolismul.
Despre motivatie se pot scrie mii de pagini. Dar cred ca cel mai simplu de obtinut si de mentinut motivatia este daca pornim cu incredere, cu un plan concret de actiune si cu bun simt. Aceste trei elemente ne ajuta oricand in viata. In sport si slabire, intr-o lume in care informatia e (prea) accesibila, e usor sa ne fure peisajul, dar aici intervine bunul simt. Motivatia si sora ei mai concreta, perseverenta si consecventa, sunt ceea ce ne va aduce intotdeauna in viata un rezultat pozitiv. Mai ales in slabire si sport. Doar ca nu toata lumea reuseste, conchide Cori Gramescu pe blog.