Acasă Multimedia Fotogalerie Citeste-l pe Hamlet la Vama Veche dar traieste-l pe Hristos! Despre sensul...

Citeste-l pe Hamlet la Vama Veche dar traieste-l pe Hristos! Despre sensul existentei si al omului cu actorul Doru Bem!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Cap Limpede: Nu crezi ca omul dupa moarte intra intr-o lume mai buna in care toate cele pamantesti sunt date uitarii si traieste vesnic fericit?

DORU BEM: Omul, dupa moarte intra in Realitatea si Adevarul Vietii! Iese din limitarea trupului stricacios prin moarte si patrunde in lumea lui reala, de ”bastina” dar nu poate patrunde decat in regiunea, tara, judetul, orasul, casa, in care el si-a orientat fiinta din timpul vietii.  Te rogi Zeilor, cu Zeii petreci, iti pui inima-sufletul (care iti e trup dupa moarte) in cele fara de Dumnezeu (bani,averi,castiguri,recunoasteri), in locurile cele fara de Dumnezeu petreci, ai injurat si blestemat o viata intreaga fara remuscare, dimpreuna cu cei asemenea tie petreci un azi si acum continuu. Din pricina aceasta Sfintii au incercat sa se asemene cat mai mult cu Hristos, renuntand la trupesc si parere de sine prin asumarea Caii Crucii, adica singura metoda de identificare si traire in Hristos.  Cum recunosti tezaurul unei tari? Dupa ce aurul este topit si pus in lingouri este stantat pentru a-i da o recunoastere clara si fara de tagada! Tot asa ne auto-stantam din viata asta pentru viata viitoare, iar acolo, proprietarii isi asteapta turma, stantele, si merg cu ele mai departe, in lumea si tara sigiliului respectiv.  Deci este un fel de minciunica daca ne gandim ca oricum ar fi, dupa moarte ne paste numai laptele si mierea… Cei care au gustat laptele si mierea din viata asta sigur se duc acolo, cei cu ”cola” la corporatia ”cola”, altii la corporatia ”borsului”, altii la ”limonade”, la ”absint” fiecare unde si-a pus gustul si setea.

tabara banner

Cap Limpede: Am vazut pe siteul vostru www.ordo.ro  ca si anul acesta sustineti Tabara de Alchimie Spirituala de la Vama Veche. Este aceeasi platforma de cursuri ca si cea de anii trecuti sau s-a alchimizat si Tabara de Alchimie?

DORU BEM: Da, buna intrebare! Intr-adevar ne-am schimbat platforma cursurilor chiar daca denumirea Taberei a ramas aceeasi.

Cap Limpede: Ce ati adus nou si de ce o schimbare? Au cerut participantii altceva?

DORU BEM: Nu, nu au cerut participantii altceva, cu siguranta si-au dorit si lucruri noi cei care au venit ani la rand si pe cat am putut, am oferit si lucruri noi, vechi de cand lumea 🙂

Schimbarea a venit dintr-o noua sau mai bine zis adevarata orientare launtrica.  Nu intru in detaliile personale nici ale fratelui Oreste si nici in ale mele dar pe scurt in ceea ce ma priveste, pot spune ca dupa ani de zile de cautare, studiu si intrebari nesfarsite, toate s-au luminat in mlastina in care ma aflam si asa, cu pasi inceti, am iesit la liman. Iar noi Romanii, nouazeci si ceva la suta, Crestini fiind, stim prea bine ca limanul nostru este Hristos Iisus. Adica pecetea, stanta noastra de care vorbeam mai devreme pe care o primim la initierea noastra in Crestinism – Taina Botezului. Aceasta bucurie si nadejde incercam sa o ducem mai departe prin seminariile si cursurile din Tabara de la Vama.

Cap Limpede: Pana acum nu erai crestin?

DORU BEM: Ba, da. Dar cam tulburel. Am inteles ca amestecatura nu merge si amestecat fiind petreci cu alte turme… Una era realitatea si altceva ce era in capul meu si asa m-am aliniat si eu cu realitatea am lasat sincretismul si aratura in spate.

Cap Limpede: Este Vama Veche un loc spiritual?

DORU BEM: Vama este un loc minunat atunci cand sunt putini turisti in statiune. Din motivul acesta am ales ca Tabara sa inceapa Duminica si  Vineri sa se sfarseasca. In weekend nici eu si nici Oreste nu iesim din barlog… e ceva …de multe ori neplacut. Duminica seara si mai ales Luni dimineata, Vama este curatata ca dupa o ploaie de zbuciumul weekendului si totul revine la normal. Eu vin in Vama de prin 96 si are un loc special in inima mea. Primul rasarit de soare cu sotia si baietelul meu tot la Vama s-a intamplat. Sa nu uitam ca buhul despre Vama il duce lumea care vine in trecere pe acolo… in rest este un sat cu tarani si pescari, asta imi place. Sunt multi oameni frumosi in Vama si nu trupeste vorbind. Dar daca trupeste ne intereseaza trupeste vedem. Sunt multe mituri false despre Vama iar cei care merg de mult timp acolo stiu prea bine asta. Pe tot litoralul se petrece si se bea la fel de ”dement”. Culmea este ca Vama este in fapt cea abuzata de mizeria asta a weekendului. Vama era locul retras, salbatic, al linistii si boemiei, al chitarelor si focurilor razlete de pe plaja, al arhitectilor, actorilor, scriitorilor, arheologilor, medicilor, si multor categorii de intelectuali cu suflete frumoase, colorate si vii. Era singurul loc din Romania si unul din putinele din Europa unde puteai intalni o atmosfera absolut aparte, o comuniune si o comunitate a tuturor oamenilor de pe plaja, iti imaginezi asa ceva? Acum este imposibil sa crezi ca a existat asa ceva. Eu am trait multi ani asta. Erau doar doua carciumi cand am ajuns prima data si toti imparteau aceeasi masa, muzica si bucurie. Nu avea importanta daca nu aveai bani, mergeai cu nasul si in Vama te descurcai si fara bani. Respiram acolo jazz, folk, rock, simfonica zi de zi si culmea tocmai lucrurile astea i-au atras pe multi ca la gradina zoologica si in cele din urma au facut ei o gradina zoologica acolo de vineri pana duminica. Asa ca imi regasesc Vama si linistea taman invers, de Duminica pana Vineri, cand este aproape pustie si mai pot asculta ceva muzica buna si bucura cu cei din jur.

Cap Limpede: Cand incepe Tabara de Alchimie Spirituala?

DORU BEM: Sunt 5 Serii a cate 6 zile de Duminica pana Vineri. Duminica, pe 05 Iulie prima serie, apoi din 12, 19, 26 Iulie si ultima din 2 August. Dar pe www.ordo.ro se gasesc toate informatiile despre program, cazare. O mentiune, in prima serie cred ca mai sunt doar 2 locuri disponibile.

Cap Limpede: Sunt Serii la alegere?

DORU BEM: Da, in functie de concediu, vacanta, doritorii isi pot alege o saptamana din cele 5 Serii puse la dispozitie