Iisus Hristos (in aramaica Iesu, in ebraica Iesua, arhaic Iehosua, grecizat Iesous, latinizat Iesus; n. ca. 4 i.e.n., conform Bibliei la Betleemul Iudeei, ca fapt istoric probabil la Nazaret – d. ca. 30 e.n., Ierusalim) este fondatorul si figura centrala a crestinismului, si unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, majoritatea bisericilor crestine considerandu-l Fiul lui Dumnezeu sau Mesia cel vestit de Vechiul Testament iudaic, ce in timp a devenit al doilea personaj al Trinitatii crestine.
Conform opiniei majoritar-acceptate in mediile academice, bazata pe un studiu critic al textelor cu privire la persoana sa, Isus a fost un predicator iudeu din Galileea, Iudeea, ce a trait in timpul ocupatiei romane a Israelului, a fost botezat de catre Ioan Botezatorul, si a fost crucificat la Ierusalim in cursul anului 30, sub guvernarea lui Pontiu Pilat.
Conform traditiei crestine, careia i se datoreaza in mare masura ceea ce se cunoaste despre Isus, principalele texte sursa care discuta despre Isus sunt cele patru evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca si Ioan) la care se adauga celelalte carti ale Noului Testament. Trasaturile fundamentale ale imaginii sale in crestinism se datoreaza anumitor evenimente majore ale existentei sale relatate in Biblie: Nasterea, Minunile savarsite, Crucificarea si Invierea, precum si invataturii si retoricii discursului sau.
Cu numele Isa ibn Maryam (Isus fiul Mariei), Isus este considerat de Islam unul dintre principalii profeti ai lui Allah. De asemenea Coranul mentioneaza si o a doua venire a lui Isus, in stransa legatura cu sfarsitul lumii sau judecata ei.
Dezvoltarea reprezentarilor lui Isus Hristos, fara luarea in seama a chipului sau real sau presupus istoric, a dominat din antichitatea tarzie pana in prezent. Formele de expresie centrale ale acestei imagini il reprezinta pe Hristos tronand ca Atottiitor in Biserica Rasaritului, iar in Biserica Occidentului pe Hristos rastignit ca Mantuitor.
Isus a fost mentionat in textul grec al evangheliilor ca Ιησούς Χριστός, in transcriere latina Iesus Christus. Prenumele vechi evreiesc este Iesua (arhaic Iehosua), „ישוע”, care inseamna „YHWH mantuieste”. Aceasta forma a fost elenizata initial sub forma Iason (Ἰάσων), apoi a fost adaptata de traducatorii Septuagintei la greaca sub forma Iησους Iēsoûs, cu aluzie la alte persoane care aveau acelasi prenume. Pe de alta parte, forma greceasca Χριστoς, Hristós, este o traducere a ebraicului „משיח” masiach (de unde si Mesia), care inseamna „uns”.
Prenumele in limba romana provine din limba slavona Їисоуса, care a fost preluat din limba greaca, unde la initiala este un hiat. Cea mai veche grafie in limba romana cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul, tiparit in anul 1701 la Cluj). In limba romana forma Iisus Hristos, utilizata in prezent de Biserica Ortodoxa Romana, este preferata de majoritatea credinciosilor ortodocsi.
Grafia Iisus este etimologica, ea reproducand sunetul η din Ιησούς, care in latina a fost redat ca e (Iesus). Tendinta de a se citi ca i in greaca a inceput din Evul Mediu. Transliterarea Iisus in limba romana, folosita in Bibliile ortodoxe si in majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este o recurenta slavona, fidela scrierii grecesti (alfabetul chirilic este derivat din alfabetul grec, iar Biserica Ortodoxa Romana a folosit alfabetul chirilic pana in 1860). Argumentului etimologic pentru scrierea Iisus i se adauga faptul ca, pe langa limba greaca, sursa tuturor limbilor europene pentru numele Iisus, atat in ebraica (Iehosua, Iesua), cat si in limbile europene incepand cu latina (Iesus si in latina medievala Jesus, in care j nu reflecta sunetul scris asa in franceza, ci semivocala i [j]) numele este pronuntat cu doua vocale inainte de primul s, anume [i-e], [i-i] sau [j-e], iar in limbile moderne sunetul initial poate fi [ʒ] (fr. Jésus) sau [dʒ] (engl. Jesus). Aceste paralele etimologice pot motiva utilizarea a doua litere inainte de s (pentru rostirea a doi [i] in hiat si in limba romana.
Asadar, in limba greaca, limba in care s-a scris in original Noul Testament, apare (ca pronuntie fonetica) numele „Iesu Hristu”, cu un „u” lung (in Hristu). Numele „Iesu” provine de la ebraicul (ebraica a fost limba originala a Vechiului Testament) „Jehosua”, care inseamna „Jahwe (Dumnezeu) este Mantuitor” (Matei 1.21). In ambele cazuri numele incepe cu „Je”, care in pronuntia curenta devenea un „i” lung. Motivul pentru care ortodocsii considera necesar ca in romaneste sa se scrie IISUS in loc de ISUS ar fi pentru pronuntarea numelui cat mai aproape de forma originala.
In vremea lui Isus, numele acesta era foarte obisnuit in Palestina (cum ar fi la noi „Ion”). Teologii ortodocsi au considerat necesar sa foloseasca numele „IISUS” pentru Mantuitorul, pentru a se face distinctie intre IISUS HRISTOS si ceilalti oameni care aveau numele „ISUS”. Deci, pentru a sublinia unicitatea lui Hristos.
Dictionarele limbii romane oscileaza intre cele doua forme. Lingvista Mioara Avram afirma: „Numele proprii Isac, Isus se scriu cu un singur i initial (nu Iisus).”Eugen Munteanu, lingvist si biblist, sustine ca ambele forme sunt corecte.
Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane, editia a II-a revazuta si adaugita, considera ca ambele forme sunt corecte, dar da prioritate (preferinta normativa) formei Isus.
Exista si parerea conform careia varianta Isus ar translitera cuvantul ebraic pentru „magar” si de aceea ar trebui evitata. Aceasta idee este, insa, gresita.[39] Credinciosii traditionali rusi erau la un moment dat de parere ca grafia Iisus denota Antihristul.
Totusi Iisus nu e acelasi lucru cu Iesus, cum este pronuntat in limba greaca, in forma originala a Noului Testament.
Surse: Wikipedia, libertatea.ro
