Acasă Sanatate Ce sa mananci pentru a lua examenele! Vezi lista alimentelor care te...

Ce sa mananci pentru a lua examenele! Vezi lista alimentelor care te fac destept

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Exista o stransa legatura intre randamentul cerebral si calitatea alimentelor ingerate, in special in perioadele in care organismul este supus unui stres psihic suplimentar, sustin nutritionistii. Astfel de perioade sunt, de obicei, sfarsitul de an scolar, perioadele cu teze, admiterea la facultate, sesiunea de examene etc.

„Nutritia corespunzatoare si somnul suficient sunt cei mai importanti factori care favorizeaza acumularea de energie necesara procesului de invatare. Tensiunea nervoasa se amplifica atunci cand se lucreaza dupa doar trei ore de somn, cand alimentele pline de zahar, grasime si sare sunt principala sursa de alimentatie. Organismul are nevoie de timp sa asimileze alimentele si de aceea un mic dejun nutritiv, urmat de mese echilibrate pot sustine stresul psihic. Un somn linistit si odihnitor este influentat de tipul de alimente consumat si de aceea, cu o noapte inainte de examen, trebuie sa se evite ingerarea de alimente care ingreuneaza digestia”, a explicat nutritionistul Lygia Alexandrescu.

Potrivit acesteia, exista o serie de alimente care pot imbunatati, prin consumarea lor, functiile creierului. Astfel, o dieta bogata in acizi grasi esentiali omega 3 poate ajuta la mentinerea vaselor de sange de la nivel cerebral libere si neobturate si la o functionare corespunzatoare a celulei nervoase, acest lucru putandu-se realiza foarte simplu consumand de doua — trei ori pe saptamana peste.

„Pe de alta parte, exista si substante alimentare care inhiba activitatea cerebrala. Alcoolul si alimentele cu indice glicemic foarte mare sunt astfel de exemple, care pot cauza modificari ale nivelului glicemiei, cu impact major asupra comportamentului (agitatie, anxietate)”, a spus Alexandrescu.

Alimentele care stimuleaza activitatea cerebrala sunt avocado, banana, drojdia de bere, broccoli, pepenele galben, ouale, carnea de pui, peste (ton, somon), semintele de in, germenii de grau, portocala, orezul brun, legumele cu frunze verzi, soia, kefirul.

Nutritionistul a subliniat ca substantele care trebuie cat mai putin consumate sau chiar eliminate, pentru o buna sanatate a mintii, sunt alcoolul, aditivii alimentari artificiali, indulcitorii artificiali, extractele de cola, grasimile hidrogenate, nicotina.

Ea a aratat ca in aceste perioade se recomanda sa se consume orez, paste, cereale integrale si fructe dulci de sezon, deoarece aceste alimente sunt o buna sursa de energie, au un efect calmant asupra sistemului nervos si ajuta la mentinerea claritatii mentale.

„In plus, aceste alimente contin triptofan, un aminoacid care ajuta sinteza serotoninei (neurotransmitator care stimuleaza relaxarea nervoasa). O dieta care sa contina orez brun sau paste integrale este recomandata, deoarece acestea se digera usor si elibereaza lent energie. in plus, furnizeaza creierului glucoza necesara pentru performanta cognitiva. Trebuie asadar inteles faptul ca alimentele preferate ale creierului sunt carbohidratii complecsi. Aceste substante au o molecula formata dintr-un numar mare de atomi, motiv pentru care digestia lor la nivel intestinal dureaza mai mult si astfel energia se elibereaza treptat, organismul fiind aprovizionat constant cu nutrienti”, a explicat nutritionistul.

Lygia Alexandrescu a spus ca o cina cu efecte pozitive, care poate fi consumata inainte de examen, trebuie sa contina legume verzi, proaspete, gatite la abur, carne de curcan, peste alb si branza proaspata.

De asemenea, efecte calmante au si salata, ridichea rosie, ceapa si usturoiul (cunoscut pentru proprietatile sale sedative).

Nutritionistul a precizat ca desertul si dulciurile trebuie inlocuite cu un fruct proaspat, care poate avea o actiune pozitiva antistres.

„Un pahar cu lapte de capra cald inainte de culcare poate scadea aciditatea gastrica si poate favoriza un somn profund. Acelasi efect poate fi obtinut si in urma consumului unui ceai de plante cu actiune calmanta. Ghidurile nutritionale sugereaza ca baietii au nevoie de aproximativ 2.600 kcal/zi, in timp ce fetele de 2.200 kcal/zi”, a declarat Alexandrescu.

Sursa: Agerpres