Astfel, Arhanghelii lucreaza in Lumina Pura, Ingerii cu energie fina, zeii cu energie spirituala, iar omul cu energie densa. Intreaga antichitate se supunea perceptiei lumii in cheia minte-inaintea-materiei. Astfel, cand ei priveau o masa cu delicatese, nu percepeau direct imaginea lor ci intelegeau principiile care s-au angrenat de la bobul de grau care se naste in miezul pamantului, ca sa irumpa cand soarele si-a incheiat lucrarea asupra sa in spicul galben, pe care mana gazdei l-a taiat transformandu-l in painea care va hrani omul, care are nevoie de energie densa, caci doar zeii se pot hrani din idei, pe cand cei aflati in dimensiunea materiala sunt damnati sa transforme energiile subtile in realitati ale materiei in care spiritele lor sunt incarcerate, prin pierderea calitatii divine! Iata, doar un exemplu de perceptie, atat de drag esoteristilor! Pentru a ne lamuri si mai bine, iata cum raportau anticii microcosmosul (omul) la macrocosmos (universul):
„Tot ce este in cer este si in afara lui, ca si tot ce este pe pamant este echivalent cu ce se afla in afara sa, precum corpul este format din organe asa si universul este zamislit din planete…”(bucata de text gasita pe placute de lut in Memphis).
Si tot asa: ramele aveau forma intestinelor, plamanii aveau forma de pasare, cu alte cuvinte absolut totul in legatura cu interiorul nostru avea un corespondent in afara. Pentru ei Soarele era Principiul activ, dinamic, iar Luna, luminatorul noptii era responsabila cu starea pasiva, vegetativa, potentiala. Astazi, stim ca omul respira de 25 920 de ori intr-o zi, ceea ce corespunde anului Platonician, exact cat ii trebuie soarelui sa guverneze toate casele astrologice, iar media de varsta a presoanei de 72 de ani are exact acelasi numar de zile. Pare surprinzator, nu?
