Acasă Stirile zilei Calatoreste cu Oreste in Bethlehem!

Calatoreste cu Oreste in Bethlehem!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Bethlehem, talmacit cu ale noastre cuvinte, Casa Painii…un oras viu, superb, cu oameni blanzi, majoriatea crestini, cu stradute fermecatoare, cu amprentele cruciatilor spalate de sange pe splendidele catedrale, locul unic unde maicuta lui Iisus a zamislit Salvarea Lumii, intr-o pestera modesta, loc umbros pentru toti cei prigoniti de soarele pustiitor.

Locuim in Beit Jala, un apendice al Bethlehemului, cu hoteluri cochete, restaurante cu gradini de iasomie si magazine deschise non stop, care vand tutun si alcool…A devenit celebra, printre noi, “baba crestina”care are de toate, dar nu-ti prea da restul… Seara este chiar racoare, iar vantul ne aduce la fereastra miresmele bucatariei orientale, relateaza jurnalistul Oreste Teodorescu pe informareglobala.

Ne hotaram sa ne plimbam sub clar de semiluna fertila, admirand arhitecura eleganta de piatra a evului mediu, ranita uneori de case albe, neterminate, pe ale caror acoperisuri stau pline de apa niste butoaie negre. Intram intr-o cofetarie aglomerata, unde niste mame infasurate corespunzator isi hranesc copiii dolofani cu cataif, baclavale, prajiturele insiropate cu fistic mare, prajit sub privirile luminoase ale tatilor, atat de mandri de primii lor nascuti. Nu am shekeli, iar comanda mea costa vreo 7 euro. Ii intind vanzatorului o bancnota de 10, dar pastrez in palma una de 5. Se uita duios la mine si intr-o engleza sarmanta ma intreaba:

– Where are you from?
– Romania…

Imi ia din mana hartia de 5 euro, imi zambeste pana la urechi si-mi ofera din partea casei o carafa de un litru cu limonada…

– Yaser Arafat and Ceausescu was brothers…
– I now…indeed si ii intorc zambetul curtenitor.

Petrecem un timp, printre chicotelile cristaline ale micutilor, dupa care ne lansam pe strazile marginite de tomberoane mari si pline. Din metru in metru sunt tarabe unde se vinde vita de vie, dude, boabe mari de soia, portocale mici si rotunde (extrem de dulci) si multe alte condimente pe care nu le cunoastem…Din masini coreene noi, care franeaza cu scartait de roti se aud ritmuri indracite, dar care ne fac sa ne balansam in bascheti…

In fata micilor magazine, pe care scrie invariabil “Abu Hasan”, “Abu Ali” sau Im Myriam (Abu inseamna tata, iar Im mama, caci in cinstea primului nascut, fie baiat,fie fata, parintii isi pierd identitatea si vor fi cunoscuti ca tatal sau mama lui…) Ce profunda teologie practica, caci Tatal nu se poate oglindi in Creatia Sa altfel decat prin Fiul…

Desi este aproape miezul noptii, orasul unde s-a nascut Mantuitorul este plind de zumzet, rasete si o stare de foarte buna dispozitie. Dupa ce ne incarcam ochii in orasul vechi, ne intoarcem pe stradute catre hotel. Dupa vreo ora si ceva ajungem in dreptul zidului ingrat care separa zona palestiniana de statul Israel. Un soldat vigilent ne priveste fara nici o expresie dintr-un turn…

A doua zi, de dimineata, avem intalnire cu Maha Saca, o palestniana cu aer frantuzesc, prietena lui Yaser si a lui Abu Mazen, (Mahmoud Abbas), participanta activa in Organizatia Pentru Eliberarea Palestinei, in zorii anilor ’80, fiica de dizident Fatah, refugiat la Londra, dupa al doilea razboi Israeliano-Arab si care a avut minunata idee sa prezerve intr-un muzeu, adevarate colectii si vestigii care sa ateste prezenta palestinienilor in Cisiordania, inca din vremea imperiului Otoman: rochii de mireasa, obiecte agricole, bijuterii, monede, fotografii, covoare si corturi specifice beduinilor. Maha este celebra in toata lumea, i-a cusut papei Francisc un colan cu cheile intoarcerii (simbolul cel mai drag palestinienilor), a stat langa majoriatea presedintilor de stat si tine lunar coferinte despre identitate la Londra, New York, Moscova sau Paris. Fumeaza elegant si ne invaluie cu o privire patrunzatoare, capabila sa deschida atat usile cancelariilor cat si pe cele ale sufletului. O ascultam in timp ce bem cafea neagra si calatorim cu ochii mintii in primele intifade, printre copii raniti, fum si praf de pusca, apoi ne duce prin glasul ei dulce, cu accent oriental in gardini imiresmate si asistam la nunti traditionale, in diferite epoci, cand era pace si armonie in regiune…

Ne smulgem ca prin farmec de sub vraja acestei doamne elegante si ne continuam ziua cu o alta vizita in Tabara de Refugiati, unde, intr-o casa devenita fara voie mausoleu, ne asteapta doi parinti care ne povestesc cum fiul lor cel mare, student la medicina a murit impuscat de un soldat care l-a spuspectat ca are un rucsac exploziv si despre al doilea baiat, aflat de 30 de zile in greva foamei intr-o inchisoare administrativa…Atmosfera este apasatoare, privirile pierdute si inlacrimate ale parintilor ne fixeaza in inimi un suflu glaciar…Elicea din tavan se-nvarte monoton…se lasa o liniste de plumb. Auzim ticaitul ceasului Seiko de pe perete.

De afara se aud strigatele vesele ale unor baieti care joaca fotbal. Un golanas hazliu si murdar pe fata ma intreaba de unde sunt…da cunoscator din cap si-mi spune ca unchiul sau a facut facultatea de constructii la Iasi. Ma intreaba cu cine tin, cu Bercelona, sau Real ?…

Viata se scurge in clepsidra, iar nisipul de aur inca mai are rabdare cu toti si cu toate, doar ne aflam in Casa Painii…Painea noastra ce de toate zilele, da-ne-o noua astazi…