Șeful Statului Major General al Armatei, general-locotenentul Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat Realitatea TV, că extinderea conflictului din Ucraina, asupra Republicii Moldova, este o ipoteză pe care Armata Română o are în analiză.
„Este vorba despre punerea la dispoziţie a unui pachet de forţe care să fie în măsură să aibă o reacţie imediată într-o perioadă foarte scurtă de timp. Practic acea structură de 5.000 de militari, despre care vorbiţi, reprezintă elementul militar de reacţie pentru o situaţie dată. Când va fi funcţională baza de la Deveselu? Şi asta e o îngrijorare a Rusiei! Baza de la Deveselu va fi funcţională la finele acestui an. Este o îngrijorare reală a Rusiei că de acolo nu va fi doar un scut antirachetă ci un centru de tragere a rachetelor de croazieră? Domnule Giuglea, reiterăm! Baza de la Deveselu are destinaţie pur defensivă”, a transmis șeful Statului Major General al Armatei.
Întrebat dacă există riscul ca escaladarea conflictului, din Ucraina, să se propage spre Republica Moldova, pentru că se încearcă o recreare a spaţiului URSS, iar Republica Moldova a făcut mult timp parte din URSS, șeful Statului Major General al Armatei a răspuns: „Vă rog să-mi daţi voie să nu fac o astfel de analiză, o astfel de anticipare pentru a nu da loc de interpretare. Chiar dacă nu există un scenariu există ipoteze. Şi-atunci fiecare dintre ele sunt analizate. Nu putem să afirmăm că nu există preocupare pentru care se analizează. Sigur că există o astfel de analiză”, a declarat general-locotenentul Nicolae Ciucă.
Sursa: RealitateaTV