Cat de usor castiga Elena Udrea milioane de euro. DNA ofera amanunte

Elena Udrea a primit foloase necuvenite în cuantum de aproximativ 3,6 milioane de euro pentru a-şi folosi influenţa astfel încât plăţile aferente contractului e-România să fie deblocate, arată procurorii DNA în referatul cu propunere de arestare a fostului ministru.

„Este cert că inculpata Udrea Elena Gabriela a primit foloase necuvenite pentru a-şi trafica funcţia şi influența la nivel guvernamental în mod direct şi indirect faţă de cumpărătorii de influenţă, prin intermediul lui Dorin Cocoş, şi a primit foloase necuvenite în cuantum de circa 3.600.000 euro pentru a asigura deblocarea plăţilor aferente contractului e-România şi respectiv o rezolvarea problemelor judiciare ale martorului Pescariu Dinu Mihail”, arată procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în documentul citat.

În plus, anchetatorii îşi motivează solicitarea de arestare a Elenei Udrea pe faptul că a încălcat una din obligaţiile principale impuse în perioada de controlului judiciar, respectiv aceea de a nu comunica cu martorii şi alţi participanţi la săvârşirea faptelor în nicio modalitate,

„Faptul că a formulat un denunţ cu privire la fapte de corupţie şi imediat după aceea a făcut publice faptele sesizate (dezbătând şi probele ce ar putea fi administrate), faptul că a încercat să acrediteze ideea că anumiţi participanţi la infracţiune sunt protejaţi de organele de urmărire penală, generând asupra acestora o presiune mediatică şi mai mare, crează suspiciunea rezonabilă că va încerca să realizeze înţelegeri cu părţile, să influenţeze martorii, să determine alte persoane să aibă un astfel de comportament”, subliniază procurorii anticorupţie.

Conform sursei citate, în cadrul unui interviu, Udrea a susţinut că nu a ştiut depre provenienţa sumelor de bani băgaţi de fostul soţ în firmele de la care încasa dividende, sugerându-i acestuia, prin intermediul interviului şi explicaţia pe care ar trebui să o dea: „nu poate fi o certitudine că orice nevastă ştie cum îşi face afacerea soţul ei. Trec peste faptul că întâmplător eram o nevastă cu o ocupaţie foarte precisă şi foarte solicitantă”.

„Inculpata Udrea Elena Gabriela a încercat să inducă ideea că magistraţii ar fi constrânşi la o anumită conduită prin şantaj de către cei care deţin anumite secrete”, subliniază procurorii DNA.

Elena Udrea a fost adusă, miercuri, din arest la instanţa supremă, unde se judecă cererea procurorilor DNA de arestare a deputatului PMP, în dosarul Microsoft, la intrarea în sediul ICCJ aceasta repetând gestul de a duce degetul arătător pe nas, pe care l-a făcut şi în plenul Camerei Deputaţilor.

Elena Udrea a fost reţinută după ce Camera Deputaţilor a dat avize pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele Microsoft şi Gala Bute, în care este acuzată de fapte de corupţie.

Procurorii anticorupţie au emis marţi, la ora 21.40, ordonanţa de reţinere, după ce Udrea a stat aproape zece ore la DNA, unde şi-a studiat dosarul şi a fost audiată.

Potrivit DNA, Elena Udrea a fost reţinută pentru trei fapte de trafic de influență – în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro -, precum şi pentru spălare de bani.

În 29 ianuarie, Elena Udrea a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft. În 4 februarie, procurorii au cerut arestarea preventivă a deputatului, arătând că a încălcat dispoziţiile legale ale controlului judiciar, făcând afirmaţii publice cu privire la acuzaţiile ce îi sunt aduse.

În dosarul Microsoft, fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş este acuzat că ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul lui Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de una dintre cele două persoane încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoş, în baza înţelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societăţi cu obiect de activitate IT, suma de circa trei milioane de euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România.

Udrea mai este acuzată în dosarul Microsoft că a cerut 500.000 de euro de la omul de afaceri Dinu Pescariu, vizat în acelaşi dosar, „pentru a-i rezolva problemele din justiţie”.

Procurorii au arătat, în referatul prin care au solicitat aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestare, că Elena Udrea a fost denunţată la DNA de Dinu Pescariu, vizat în dosarul Microsoft.

„La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Udrea Elena Gabriela. Din denunţul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse de autorităţile austrice pe conturile sale din Elevaţia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, au scris procurorii în referat.

Potrivit anchetatorilor, aceste fapte sunt dovedite cu declaraţia martorului, extrasele de cont şi înscrisuri olografe ridicate la percheziţii, în care sunt indicate sume de bani plătite.

Sursa: Mediafax

spre