Un exemplu tipic de astfel de plante este limba mielului, spune Till Beuerle, cercetator la Institutul de Biologie Farmaceutica de pe langa Universitatea tehnica Braunschweig.
‘Limba mielului – Borago officinalis. Alcaloizii de pirolizidina se gasesc in toate partile plantei – in radacini, tulpina, in frunze si flori. Frunzele tinere de limba mielului sunt folosite de regula la gatit: din ele se face sosul verde de Frankfurt; ele sunt adaugate la salate si in sosurile vinegreta. Nimeni nu stie exact cat de multi alcaloizi de pirolizidina cancerigeni ajung in acest mod in alimentatie’, explica el.
Printre cele mai raspandite plante cu un continut ridicat de alcaloizi de pirolizidina se numara cruciulita, tataneasa, podbaluletc. Chiar daca majoritatea dintre ele nu sunt utilizate direct in bucatarie, oricum constituie un pericol pentru om, apreciaza expertii germani.
In 2009, un adevarat scandal s-a declansat dupa descoperirea intr-un supermarket din Germania a frunzelor de cruciulita intr-o punga de rucola.
‘Frunzele de rucola sunt foarte asemanatoare cu cele de cruciulita. Chiar daca ar fi puse in gramezi separate una langa alta, numai un expert ar observa diferenta. Atunci cand sunt amestecate, pana si unui botanist experimentat i-ar fi greu sa le sorteze’, afirma Till Beuerle, care atrage atentia ca frunzele de cruciulita sunt extrem de otravitoare.
Consumul accidental de catre bovine al plantelor bogate in alcaloizi de pirolizidina este insa un fenomen foarte comun. Aceasta otravire lenta, dar constanta, face ca animalele sa se imbolnaveasca in cele din urma de ciroza hepatica. Prin carne si lapte, aceste substante cancerigene pot ajunge in corpul uman.
Pot, dar ajung oare? Este greu de spus: aceasta chestiune nu este aproape deloc studiata. Oamenii de stiinta nu cunosc inca toti alcaloizii de pirolizidina, dintre care multi nu pot fi detectati prin metodele actuale de laborator. Intoxicatia cu alcaloizii de pirolizidina poate trece neobservata ani in sir.
‘Este comparabil cu fumatul. Acestea sunt doze mici de venin care ajung cu regularitate in organism, in decurs de multi ani. De aceea, este necesar, pe de o parte, de a educa consumatorii, iar, pe de alta parte, de a exclude patrunderea alcaloizilor de pirolizidina in lantul alimentar’, subliniaza expertul mentionat.
O chestiune separata este prezenta acestor compusi in miere. Potrivit cercetatorului amintit, mierea germana si cea europeana in general nu contin aproape deloc compusi cancerigeni, insa mierea de import, indeosebi cea din America de Sud, Australia si Noua Zeelanda s-ar putea sa nu fie chiar sanatoasa. Prin urmare, Institutul pentru evaluarea riscurilor din Berlin recomanda persoanelor care obisnuiesc sa consume cu regularitate miere, si mai ales copiilor si femeilor insarcinate sau mamelor care alapteaza, sa dea prioritate produselor europene si sa schimbe mai frecvent marca de miere.
