Amy Winehouse: Un an de la decesul ei. Vanzari postume de 1,7 milioane de copii – Cap Limpede

Amy Winehouse: Un an de la decesul ei. Vanzari postume de 1,7 milioane de copii

Albumele cantaretei britanice Amy Winehouse s-au vandut in circa 1,7 milioane de copii, au dezvaluit reprezentantii Official Charts Company – compania care alcatuieste topurile muzicale britanice -, in ziua in care se implineste exact un an de la tragica disparitie a artistei.

Albumele cantaretei Amy Winehouse au revenit in topurile de specialitate la scurt timp dupa moartea artistei, pe 23 iulie 2011, iar discul „Back to Black” a ajuns chiar pe prima pozitie, la o saptamana de la disparitia ei.

Official Charts Company a anuntat ca fanii cantaretei au cumparat in ultimul an 1,2 milioane de copii ale celor trei albume lansate de Amy Winehouse si 500.000 de copii ale single-urilor sale, potrivit orange.co.uk.

„Multi dintre noi isi vor aminti pentru totdeauna unde se aflau in momentul in care cu totii am aflat ingrozitoarea veste despre moartea cantaretei Amy Winehouse, in urma cu exact un an. Faptul ca fanii au cumparat de atunci albumele ei intr-un numar atat de mare demonstreaza cat de mult era apreciata Amy de publicul britanic”

a declarat Martin Talbot, directorul Official Charts Company.

Tatal cantaretei, Mitch Winehouse, le-a multumit fanilor pentru mesajele lor de incurajare, printr-un mesaj postat pe Twitter pentru a marca aceasta comemorare:

„Va multumesc tuturor pentru mesajele frumoase pe care mi le-ati trimis. Tuturor ne este ingrozitor de dor de Amy, dar munca ei, ca si a noastra, va continua. Viata vesnica, Amy!”

Amy Winehouse, supranumita diva trash a muzicii soul, a murit pe 23 iulie 2011, la varsta de 27 de ani, dupa ce s-a confruntat multi ani cu dependenta de alcool si de droguri.

Moartea ei a fost una „accidentala” – potrivit rezultatelor anchetei facute de politie -, fiind cauzata de abuzul de alcool.

Fanii si criticii laolalta i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv si combinatia unica de jazz si soul care ii caracterizau muzica.

Un alt avantaj al controversatei artiste britanice era talentul incontestabil de compozitoare – muzica pe care a scris-o este, fara exceptie, profund personala, de o candoare brutala.

Cele doua discuri lansate in timpul vietii sale, „Frank” si „Back to Black” – recompensat cu cinci premii Grammy -, s-au vandut in peste 12 milioane de exemplare in intreaga lume.

Lansat in 2006, „Back to Black” a devenit, dupa moartea divei, cel mai bine vandut album al secolului al XXI-lea, in Marea Britanie.

Acel record a fost la randul lui doborat, in decembrie 2011, de albumul „21” al cantaretei Adele. Cel de-al treilea album de studio al lui Winehouse, intitulat „Lioness: Hidden Treasures”, a fost lansat postum, pe 2 decembrie 2011, de casa de discuri Island Records.

spre