Adolescenta este vazuta drept o perioada minunata din viata, dar cateodata ea poate fi interpretata si drept o etapa de tortura, atat pentru cei care trec prin ea, cat si pentru parintii acestora.
Problema cu adolescenta este ca tinerii se simt nevoiti sa „functioneze” in trei dimensiuni: trecut, prezent si viitor. In mod constient si inconstient, adolescentii sunt inca prinsi in problemele copilariei, mai ales in cele legate de relatia cu parintii si de mediu. In acelasi timp, ei incearca sa isi dea seama la ce anume sa se astepte de la viitor. Apoi, trebuie urmata si cea de-a treia directie: preocuparea legata de prezent. Unde se afla ei acum si ce anume se intampla cu mintea si corpul lor, de unde vin toate aceste schimbari la care sunt supusi.
In conditiile in care mintea adolescentului este naucita de aceste dileme, nu ar trebui sa ne mire de haosul pe care il provoaca si in care pare sa se descurce atat de prost. In ultimul deceniu, oamenii de stiinta s-au straduit sa afle ce anume declanseaza comportamentul straniu si dezordonat al adolescentilor si de ce acestia pot deveni atat de vulnerabili si usor de ispitit.
Dr. Jay Giedd, de la Institutul National pentru Sanatatea Mintala si-a dedicat cariera studierii creierelor adolescentilor. Initial, el si-a inceput cercetarile studiind tulburarile precum ADHD-ul, dar ulterior, cand a realizat cat de putine informatii se cunosc despre dezvoltarea creierului, a decis sa urmeze o alta cale prin care sa explice evolutia cerebrala a omului.
Acum, dupa ce timp de 13 ani a realizat un grup de control format din 1.800 de copii si adolescenti carora le-a scanat periodic creierele cu ajutorul tehnologiei cu rezonanta magnetica, Giedd a descoperit o serie de informatii extrem de utile pentru intelegerea modului in care se dezvolta creierul.
Inainte de studiile lui Giedd, nenumarate cercetari subliniau ca la varsta de 12 ani, creierul unui copil este dezvoltat complet. Ca urmare a acestor studii, unii au concluzionat ca ideea de adolescenta este un construct artificial, un fenomen inventat in anii de dupa Revolutia industriala. Studiile lui Giedd, in schimb, au demonstrat ceea ce orice parinte stia deja si anume ca, pe langa faptul ca in perioada adolescentei creierul este departe de maturitate, atat materia cenusie, cat si cea alba sufera modificari chiar si dupa aceasta etapa a vietii.
In studiile sale, Giedd si-a rugat subiectii sa ramana in interiorul aparentelor RMN pentru 15 minute. Astfel ei au fost scanati de trei ori. Prima etapa a durat doar un minut. A doua, de doua minute, a urmarit prezenta anomaliilor sau a problemelor de sanatate si o a treia care a durat 10 minute pe parcursul carora a fost urmarita activitatea cerebrala.
De-a lungul ultimului deceniu, oamenii de stiinta au fost surprinsi de faptul ca, de-a lungul copilariei, creierul se dezvolta foarte putin. Cu toate acestea, la varsta de 6 ani, creierul unui copil are 90- 95% din dimensiunile unui creier matur.
De fapt, noi ne nastem cu intreaga artilerie de neuroni pe care o vom avea in viata, iar acest numar este cu mult mai mic decat cel pe care il detinem cat stam in viata intrauterina. Oamenii detin densitatea maxima de celule cerebrale intre a treia si a sasea luna de viata intrauterina. In ultima luna dinainte de nastere, celulele din creier, care nu ne mai sunt necesare, mor. De la aceasta ipoteza, multi neurochirurgi au concluzionat ca autismul apare atunci cand, inainte de nasterea individului, nu sunt eliminate destule celule inutile din creier.
Mai mult, studiile lui Giedd au scos la iveala ca de-a lungul vietii unui individ mai exista un val de crestere si apoi descrestere brusca, doar ca de data aceasta nu mai este vorba de numarul de celule cerebrale, ci de conexiuni sau sinapse. Aceasta a doua etapa are loc in timpul adolescentei si ea poate afecta unele dintre cele mai inalte functii mintale.
Cand un copil are intre 6 si 12 ani, neuronii sai cresc mult formand zeci de conexiuni intre ei si dand nastere unor noi cai neuronale. Toate aceste formatiuni, care de fapt alcatuiesc materia cenusie, ating cota maxima la varste diferite in functie de sexul copilului: la fete, fenomenul se produce in jurul varstei de 11 ani, pe cand la baieti, abia la 12 ani si jumatate. Dupa aceasta perioada, materia cenusie incepe sa descreasca cu o rata de 0,7 procente pe an, pana in jurul varstei de 20 de ani. In acelasi timp, materia alba (alcatuita din teci de mielina care invelesc axiomii pentru o mai buna transmitere a semnalelor nervoase) se ingroasa. An de an (uneori chiar pana la varsta de 40 de ani), tecile de mielina se ingroasa intr-un mod asemanator cu inelele copacilor.
Aceste doua procese explica de ce in adolescenta putem spune ca avem mai putine conexiuni in creier, dar care sunt mult mai rapide. Cu timpul, creierul devine o masina mai eficienta, dar acest lucru cere sacrificii: incepe sa isi piarda o parte din potential in avantajul procesului de invatare si a capacitatii de a-si reveni in urma traumelor.
O alta constatare importanta a oamenilor de stiinta a fost aceea ca procesul de dezvoltare a creierului incepe, in general, din partea posterioara spre cea anterioara. Adica, primele regiuni din creier care se dezvolta in urma procesului de crestere si descrestere a sinapselor sunt localizate in partea din spate a creierului. Aceste zone mediaza direct contactul individului cu mediul prin controlarea functiilor senzoriale precum vederea, auzul, atingerea si orientarea in spatiu. Urmatoarele zone care se dezvolta sunt cele care coordoneaza functiile dezvoltate anterior precum zona din creier care ne ajuta sa gasim intrerupatorul din dormitor chiar daca este mijlocul noptii. Ultima parte din creier care se dezvolta este cortexul perifrontal care gazduieste asa-numitele functii executive, de pilda capacitatea de a ne organiza gandurile, de a seta prioritatile, de a suprima impulsuri sau a masura consecintele unui fapt. Cu alte cuvinte, ultima partea din creier care se dezvolta este cea care ne ajuta in luarea deciziilor.
Hormonii afecteaza comportamentul adolescentilor?
Totusi, exista oameni de stiinta care atribuie deciziile proaste luate de adolescenti in baza hormonilor si a schimbarilor ce se produc la acest nivel. Specialistii confirma ca hormonii raman o parte importanta a povestii adolescentilor, caci imediat ce creierul trece de perioadele de crestere si descrestere a numarului de sinapse, corpul este luat cu asalt de hormonii specifici pubertatii.
Pentru o perioada lunga de timp, psihologii au considerat ca acest atac biochimic este responsabil pentru comportamentul imprevizibil si pentru emotiile intense specifice adolescentilor. Acum, cercetarile din ultimii ani vin sa sustina aceste ipoteze.
In perioada de pubertate, ovarele si testiculele incep sa elimine estrogen sau testosteron in fluxul sangvin stimuland dezvoltarea sistemului reproducator, cauzand cresterea parului in zona axilelor si cea inghinala, precum si modelarea corpului. In acelasi timp, hormonii eliberati de glandele sudoripare, situate in apropierea rinichilor incep sa circule. Descoperiri recente arata ca acesti hormoni sexuali suprarenali sunt extrem de activi in creier, atasandu-se la receptorii de pretutindeni si exercitand o influenta directa asupra serotoninei si a altor substante neuronale cu rol in reglarea starii de spirit si a excitabilitatii.
Hormonii sexuali sunt activi in centrul emotional al creierului, adica in sistemul limbic. Astfel, emotiile devin mai intense si se formeaza mai usor, motiv pentru care putem intelege de ce adolescentii sunt mereu in cautare de experiente care sa duca la formarea acestor emotii si, ulterior, la dezlantuirea lor. Acest comportament de cautare a trairilor puternice se poate sa fi evoluat pentru a promova explorarea, o dorinta de a parasi cuibul cu scopul de a-si gasi proprii parteneri, propriul grup. Dar intr-o lume plina de ispite, precum masini rapide, droguri, gasti si legaturi periculoase, adolescentii sunt foarte expusi la riscuri. In plus, aparitia acestor riscuri este sustinuta si de faptul ca regiunile din creier ar trebui sa medieze comportamentul impulsiv sunt inca in dezvoltare. Cu alte cuvinte, comportamentul se schimba pentru ca si creierul este supus schimbarii.
De ce iau adolescentii decizii proaste?
Cu toate acestea, datele nu au fost de ajuns pentru a-i multumi pe oamenii de stiinta. Asa se face ca, la Spitalul McLean, dr. Deborah Yurgelun-Todd a realizat un studiu cu ajutorul imagisticii cu rezonanta magnetica functionala. In studiu, atat copii, cat si adulti au fost rugati sa recunoasca expresiile regasite pe chipurile unor oameni fotografiati. In astfel de teste, copii si adolescentii se bazeaza foarte mult pe amigdala, o structura din lobul temporal asociata cu reactiile emotionale. Adultii in schimb, se incred mai putin in amigdala si mai mult pe lobul frontal, regiunea asociata planificarii si judecatii. Rezultatele testului au aratat ca foarte rar s-a intamplat ca adultii sa nu ghiceasca ce inspirau oamenii din imagini. Copiii si adolescentii, in schimb, au avut tendinta de a interpreta frica drept furie, confuzie sau tristete. Prin urmare, Yurgelun-Todd considera ca aceste confuzii din randul tinerilor se inregistreaza tocmai din cauza faptului ca in cazul adolescentilor creierul inca nu a atins maturitatea. Din acest motiv, adolescentii au tendinta de a crede ca au descoperit furia si ostilitatea, acolo unde acestea nu exista.
In acelasi sens, oamenii de stiinta de la Universitatea Tample au studiat modul in care adolescentii evalueaza riscurile. Intr-un experiment in care s-a folosit un joc care simula conducerea unei masini, cercetatorii au observat disponibilitatea adolescentilor si a adultilor de a trece, la semafor, pe culoarea galbena.
Toti participantii s-au dovedit a fi prudenti atunci cand se jucau singuri. In schimb, atunci cand jucau in prezenta prietenilor, adolescentii incepeau sa isi asume mai multe riscuri. In consecinta, diferentele de varsta se observa in procesul decizional, iar adolescentii tind sa ia decizii sub impact emotional sau social si in urma provocarilor. Asa se explica de ce, in general, adolescentii sunt mai dispusi sa recurga la infractiuni, daca opereaza sub forma unui grup.
Pe de alta parte, cercetatorii s-au intrebat daca nu cumva ariile din creier bogate in dopamina nu ar putea sa ii faca pe adolescenti sa devina vulnerabili in fata efectelor dependente induse de droguri si alcool.
Dopamina, substanta chimica din creier implicata in motivarea si consolidarea comportamentului este deosebit de activa in creierele adolescentilor, iar acest lucru se intampla din cauza faptului ca regiunea nucleus accumbens, din cortexul frontal, care directioneaza motivatia de a cauta recompense, nu este inca destul de dezvoltata la adolescenti. Cercetarile au aratat ca adolescentii au o activitate mult mai limitata in aceasta parte a creierului, comparativ cu adultii, ceea ce inseamna ca ei pot fi predispusi sa se angajeze in activitati care ii incanta foarte mult, sau in cele care necesita un minim de efort.
In urma acestor studii este lesne de inteles de ce, in multe tari, tinerii nu sunt considerati adulti pana la varsta de 18 sau chiar 21 de ani. Giedd, de exemplu sustine ca maturitatea individului se atinge atunci cand creierul s-a maturizat, adica la 25 de ani. Desi aceste concepte sunt des dezbatute, in realitate, parintii cunosc instinctiv momentul in care copiii lor ating maturitatea.
Totusi, este bine de stiut ca adolescentii nu adopta un comportament dificil doar pentru a-si scoate parintii din sarite, ci pentru ca sunt supusi unor schimbari neasteptate pe care nu stiu cum sa le gestioneze.
