Vremea a luat-o razna in ultimele 24 de ore provocand ninsoare si lapovita in mijlocul verii pe Varful Omu, unde s-a inregistrat o temperatura de numai un grad Celsius.
Potrivit meteorologilor racirea subita a vremii la munte a devenit evidenta inca de sambata cand au fost inregistrate numai 10°C. Pe de alta parte, fenomenul nu este iesit din comun pentru zona Carpatilor Meridionali intrucat ultima ninsoare in Muntii Bucegi se inregistreaza in jur de 31 iulie, iar prima din sezonul rece pe 16 august.
Duminica vremea continua sa se racoreasca, mai cu seama in regiunile extracarpatice, astfel ca temperaturile vor fi mai mai coborate decat in mod normal pentru mijlocul lunii august in cea mai mare parte a tarii. Temperaturile maxime se vor situa intre 20 de grade in depresiuni si 28-29 de grade in sud-est. In sud, sud-est si la munte vor fi innorari temporar accentuate, averse, descarcari electrice si local intensificari ale vantului. Cantitatile de apa vor depasi pe arii restranse 15 l/mp si izolat, mai ales in Lunca Dunarii si in zona litoralului, 30 l/mp. In restul teritoriului va predomina soarele, iar ploile vor fi izolate.
Duminica se racoreste si in Capitala, mai mult decat ar fi normal, astfel ca peste zi temperatura abia daca atinge 25 de grade. Nori amenintatori acopera cerul din cand in cand si ploua cu tunete si fulgere, iar vantul este si el destul de agitat.
Saptamana viitoare incepe cu vreme buna, soare si doar izolat, in sudul tarii si la munte, vor mai fi posibile ploi slabe, de scurta durata. Vantul ramane mai intens in sudul Moldovei, Baragan si Dobrogea, iar temperaturile incep sa creasca usor. Vor fi maxime de la 23 de grade, izolat, in Maramures si in estul Transilvaniei pana la 29 de grade local in Muntenia si Dobrogea.
Luni, vremea va fi frumoasa si in Capitala, unde va fi soare si doar cateva adieri ale vantului. Temperaturile se apropie de normalul perioadei, cu cele 28/29 de grade pe care le vor strange termometrele in orele amiezii
Marti, vremea va fi frumoasa si va continua sa se incalzeasca usor. Aproape niciun nor nu se arata pe cer, iar vantul este destul de linistit. Sunt anuntate maxime termice de la 26 de grade in nord si centru, pana la 32 de grade in extremitatea de sud a tarii.
Marti vremea va ramane frumoasa si in Capitala, cu soare din belsug, vant domol si 30-31 de grade la umbra in orele amiezii.
Sursa: rtv.net