Acasă Stirile zilei VIDEO: 50 de ani de la primele imagini TV transmise prin satelit

VIDEO: 50 de ani de la primele imagini TV transmise prin satelit

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

In urma cu 50 de ani, pe 12 iulie 1962, satelitul american Telstar transmitea primele imagini televizate in direct dintre Statele Unite si Franta, inaugurand astfel epoca mondializarii si a telecomunicatiilor planetare instantanee.

Telstar-1, primul satelit de telecomunicatii, construit de compania Bell Labs (ATT), a fost lansat pe 10 iulie de la baza spatiala Cape Canaveral din Florida, pentru a fi plasat pe o orbita eliptica ce varia intre 950 kilometri si 5.630 de kilometri de sol.

Satelitul, care efectua o rotatie in jurul Terrei in doua ore si jumatate, putea sa asigure legaturi transatlantice doar pentru o durata de aproximativ 20 de minute, cat timp se afla deasupra Oceanului Atlantic.

La 11 zile de la transmiterea primelor imagini televizate in direct intre statiile din Andover si Pleumeur-Bodou, programe televizate au fost transmise pe 23 iulie 1962 pentru telespectatorii posturilor americane CBS, NBC si ABC, dar si pentru cei ai postului CBC din Canada si pentru Eurovision din Europa.

Statuia Libertatii din New York si Turnul Eiffel din Paris au fost primele imagini televizate pe care telespectatorii de pe cele doua tarmuri ale Atlanticului au putut sa le vada.