Acasă Stirile zilei Bani Veste bună: Alimentarea cu gaze se desfăşoară normal

Veste bună: Alimentarea cu gaze se desfăşoară normal

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Alimentarea cu gaze naturale a tuturor consumatorilor se desfăşoară în condiţii normale, toate sursele de aprovizionare fiind asigurate, iar importurile de la Gazprom sunt la nivelul solicitat de România, informează Ministerul Economiei, conform Mediafax.

„Importurile de gaze, provenite de la compania rusă Gazprom, se desfăşoară la nivelul solicitat de România, astfel încât nu vor exista probleme în asigurarea alimentării cu gaze a tuturor consumatorilor în zilele următoare”, menţionează instituţia.

Gazprom a anunţat că nu poate asigura volumul mai mare de gaze pe care îl solicită Europa Occidentală din cauza valului de frig, precizând că volumele prevăzute în contractele actuale vor fi respectate.

Consumul de gaze din România a atins în ultimele zile valori record, depăşind 70 de milioane de metri cubi pe zi. Importurile reprezintă în această perioadă aproximativ 25% din consum, diferenţa fiind asigurată cu gaze din producţia internă şi depozite.