Acasă Stirile zilei Justitia Un membru al clanului Camatarilor a fost extradat din Germania

Un membru al clanului Camatarilor a fost extradat din Germania

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Costel Urzica a fost extradat din Germania si adus in tara pentru executarea unui mandat de zece ani de inchisoare, pedeapsa primita in dosarul in care au fost condamnati, in 11 mai, fratii Ion si Vasile Balint.

Potrivit Politiei Romane, Costel Urzica, in varsta de 31 de ani, a fost adus vineri, sub escorta, de ofiteri ai Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala, care l-au preluat de la Frankfurt – Germania.

Pe numele lui Urzica, Tribunalul Bucuresti a emis, in 11 mai, un mandat de executare a pedepsei de zece ani de inchisoare, pentru proxenetism.

Acesta a fost acuzat ca a facut parte din gruparea organizata de fratii Ion si Vasile Balint, cunoscuti drept Nutu si Sile Camataru, fiind unul dintre locotenentii gruparii.

„In timp ce se afla in stare de recidiva post-condamnatorie, in perioada 2002-2004, a desfasurat activitati de crima organizata, respectiv trafic de persoane, proxenetism, fapte de violenta si fapte contra libertatii persoanei”, a precizat Politia Romana, intr-un comunicat de presa.

Costel Urzica a fost prins la Frankfurt, la jumatatea lunii mai, odata cu Sile Camataru, cei doi aflandu-se in acelasi autoturism.