Acasă World Un general iranian avertizeaza! Daca inamicii fac o greseala, bazele de rachete...

Un general iranian avertizeaza! Daca inamicii fac o greseala, bazele de rachete vor intra in eruptie ca un vulcan in strafundurile pamantului

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Televiziunea de stat iraniana a difuzat pentru prima oara imagini ale unei baze subterane unde sunt stocate rachete de diferite tipuri, transmite AFP.

Difuzarea acestor imagini survine la trei zile dupa anuntul ministrului iranian al apararii, Ahmad Vahidi, despre testul reusit al noii rachete balistice cu raza lunga, Emad, potrivit Agerpres.

Baza respectiva este situata la 500 de metri sub pamant, pentru a fi la adapost de eventuale atacuri inamice, a declarat comandantul bazei, generalul Amir Ali Hajizadeh, membru al Gardienilor Revolutiei, unitatea de elita a armatei iraniene.

Potrivit generalului, aceasta baza este departe de a fi singura in Iran, unitati similare existand ‘in toate provinciile si orasele tarii’. ‘Rachete cu diferite raze de actiune sunt urcate pe lansatoare (camioane) in toate bazele si sunt pregatite de utilizare, asteptand ordinul comandantului suprem’, ayatollahul Ali Khamenei.

Iranul nu vrea sa provoace niciun razboi, insa daca inamicii fac o greseala, bazele de rachete vor intra in eruptie ca un vulcan in strafundurile pamantului’, a mai afirmat generalul Hajizadeh.

Marti, purtatorul de cuvant al Casei Albe, Josh Earnest, a declarat ca, cel mai probabil, testul cu racheta Emad a incalcat o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU. ‘Avem indicii puternice conform carora acest test cu racheta a incalcat o rezolutie a Consiliului de Securitate. Din pacate, nu este o noutate’, a comentat Josh Earnest. Departamentul de Stat a precizat, la randul sau, ca va ridica aceasta problema la Natiunile Unite.

Purtatorul de cuvant al Casei Albe a subliniat totusi ca acest dosar este ‘complet distinct’ de acordul in domeniul nuclear incheiat intre Teheran si marile puteri in luna iulie.