In urma cu doi ani, Kirill Dudko, atunci in varsta de 14 ani, a postat pe canalul sau de YouTube un material video de exceptie, despre care oamenii de expertii au spus ca este unic.
Adolescentul ucrainean este pasionat de viata marina, petrecandu-si cea mai mare parte a timpului monitorizand feed-uri video live, care surprind imagini de pe fundul oceanelor.
La 12 ianuarie 2013, Kirill a monitorizat imaginile transmise live de camera oceannetworks canada Pod 4, montata in Barkley Canyon, pe coasta British Columbia, Canada. La un moment dat, a vazut o foca elefant care a vanat si prins un hagfish, o specie de peste asemanatoare tiparului. Atacul a avut loc pe fundul oceanului, la o adancime de 894 de metri.
„Acest material video, postat de tanarul Kirill, este unic. Asa am putut afla la ce adancime poate ajunge foca-elefant si ce cauta acolo. Iar imaginea care surprinde atacul unei foci-elefant asupra unui hangfish, la acea adancime, este unica!”, a declarat cercetatorul canadian Steven Mihaly.
Sursa: jurnalul.ro