Tudorel Toader, reactie incredibila dupa victoria lui Kovesi la CEDO! Cum se spala pe maini fostul ministru al Justitiei

114

Fostul ministru al Justitiei, Tudorel Toader, a declarat, marti, legat de decizia CEDO in cazul Kovesi ca nu el este „autorul” demiterii fostei sefe a DNA.

!-- Composite Start -->
Loading...
<

„Regula generala este la nivel national si european ca nu se comenteaza hotararile instantelor. Ele se respecta si atat. Sigur ca probabil va fi momentul in care voi comenta, dar ce as putea spune? Ca pe firul acestui proces de demitere au fost practic trei factori care si-au implinit misiunea. Eu, ca ministru, am facut raportul de evaluare si am propus revocarea. Dupa aceea, a fost sesizata Curtea Constitutionala.

Ministrul nu este autor al dreptului de sesizare a Curtii. O face Guvernul, presedintele Camerei, presedintele Senatului. CCR a dat o decizie si presedintele a revocat-o in baza acelei decizii. Presedintele nu a revocat-o in baza propunerii mele, ci decizia CCR – ea se executa. Eu cam asta pot sa spun”, a declarat Tudorel Toader pentru Buna Ziua Iasi.

Si presedintele CCR, Valer Dorneanu, a comentat acru decizia CEDO in cazul Kovesi. „Nu am niciun sentiment, nici de bucurie, nici de nimic”, afirma Dorneanu.

„Nu am niciun sentiment, nici de bucurie, nici de nimic. Nu am de gand sa fac niciun comentariu. Nu imi permite statutul sa dau declaratii publice cu privire la o decizie a uneia din cele 3 mari instante. Va dati seama ca nu pot comenta asa ceva. (…) Se vor face comentarii la adresa noastra, este evident, ca de-aia este democratie”, a spus Dorneanu pentru hotnews.ro.

Dorneanu a fost judecator raportor in dosarul Kovesi.

Ana Birchall, fost ministru al Justitiei, a afirmat marti ca decizia CEDO in cazul Kovesi este „o palma rusinoasa pentru CCR afectand grav credibilitatea Curtii Constitutionale a Romaniei”. Ea cere ca judecatorii CCR Dorneanu, Varga si Pivniceru sa demisioneze.

„Decizia CEDO de astazi este o palma rusinoasa pentru CCR afectand grav credibilitatea Curtii Constitutionale a Romaniei. Este si un cartonas rosu devastator pentru presedintele CCR domnul Valer Dorneanu si judecatorii care au votat si au sustinut aceasta decizie care tine mai degraba de jocuri politice si nicidecum de lege si Constitutie! Solicit ca toti cei care au sustinut si au votat pentru aceasta decizie: Dorneanu (fiind si raportor) Varga, Pivniceru sa isi dea demisia de onoare cu scuzele cuvenite romanilor. Aceleasi scuze le datoreaza si domnul Lazaroiu care a sustinut si votat pentru decizia CCR. Este singurul gest care poate sterge rusinea abatuta asupra CCR.

Aceasta decizie este o palma foarte grea si tot atat de rusinoasa si pentru fostul ministru al justitiei, domnul Tudorel Toader care a mai fost si judecator CCR peste 10 ani. Consider ca si domnul Tudorel Toader ar trebui sa isi dea demisia de onoare cu scuzele pe care le datoreaza romanilor si sistemului judiciar! Din decizia CEDO rezulta clar ca Raportul domnului Tudorel Toader si decizia CCR au reprezentat o ingerinta grava in cariera unui procuror!”, a scris Birchall pe Facebook.

Citeste si: Premiera istorica, CCR este zguduita din temelii de victoria lui Kovesi la CEDO. Efect dezastruos pentru robele visinii

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, marti, in unanimitate ca Romania a incalcat drepturile omului in cazul demiterii fostei sefe DNA, Laura Codruta Kovesi. Kovesi a fost demisa in urma unui raport realizat de Tudorel Toader, ministru al Justitiei in Regimul Dragnea, actual rector al Universitatii AI Cuza de la Iasi.

Potrivit minutei instantei europene, judecatorii au constatat ca procurorului sef al Parchetului European i-au fost incalcate dreptul la un proces echitabil si dreptul la libera exprimare.

Deciziile CCR nu pot fi contestate, potrivit legislatiei din Romania.

In 30 mai, Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre ministrul Justitiei si presedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul sefului statului de a da curs propunerii de revocare din functie a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi.

CCR a stabilit ca, pentru solutionarea acestui conflict, presedintele urmeaza sa emita decretul de revocare din functie a procurorului-sef al DNA.

Fosta sefa a DNA a contestat la CEDO, la inceputul anului 2019, faptul ca decizia de revocare a Curtii Constitutionale a fost luata desi desi nu a avut calitatea de parte in conflictul solutionat de instanta constitutionala, nu a avut posibilitatea de a se apara si nici de a contesta decizia Curtii Constitutionale.

Fosta sefa a DNA Laura Codruta Kovesi a explicat, in ianuarie 2019, ca a atacat la CEDO revocarea sa din functie ”pentru a opri pe viitor aplicarea unei proceduri abuzive in vederea revocarii procurorilor cu functii de conducere”, fiind o chestiune de principiu prin care nu a solicitat bani si nici nu urmareste repunerea in functie. Kovesi afirma ca i-au fost incalcate drepturi fundamentale, neavand posibilitatea de a se apara.

”Pentru a opri pe viitor aplicarea unei proceduri abuzive in vederea revocarii procurorilor cu functii de conducere. Nu este vorba despre bani. Prin cererea pe care am formulat-o nu am solicitat plata unor despagubiri, ci vorbim despre o chestiune de principiu. Am solicitat CEDO sa constate ca mi-au fost incalcate, in aceasta procedura de revocare, anumite drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la un proces echitabil, dreptul la aparare, dreptul la un recurs efectiv”, a declarat Laura Codruta Kovesi, miercuri, intrebata despre plangerea la CEDO, scrie news.ro.

Aceasta a explicat ca a fost revocata printr-o procedura in care nu a fost parte, nu a fost citata si nu s-a putut apara.

”Mi s-a aplicat o sanctiune a revocarii de catre CCR, cu toate ca in legea CCR aceasta atributie de revocare sau de sanctionare a procurorilor cu functii de conducere nu este prevazuta. Deci este o chestiune de principiu. Mai mult decat atat, este o decizie care a fost definitiva, ea nu poate fi atacata. (…) Doresc stoparea ingenuncherii procurorilor, doresc stoparea aplicarea unei astfel de proceduri abuzive si altor procurori cu functii de conducere, pentru ca aceasta decizie poate fi invocata ca precedent pentru revocarea oricarui procuror care detine o functie de conducere in Ministerul Public”, a mai spus Kovesi.

In plus, fosta sefa a DNA a afirmat ca prin acest ”atac” asupra procurorilor se urmareste ”ingenuncherea statului roman”.

” Prin aceste atacuri si prin aceste modalitati stoparea activitatii procurorilor, stoparea independentei procurorilor, se incearca indepartarea din functie a procurorilor care doresc sa continue lupta anticoruptie”, a mai spus Kovesi care a precizat ca nu doreste repunerea in functie.