Acasă Stirile zilei Social Traditii, obiceiuri si superstitii de Sfantul Dumitru! VIDEO

Traditii, obiceiuri si superstitii de Sfantul Dumitru! VIDEO

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Sfantul Dumitru este considerat patronul pastorilor sau cel care desfrunzeste codrul si usuca toate plantele, el va fi sarbatorit sambata de ortodocsi si de catolici.

Ucis pentru ca nu se inchina la zei

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit de crestini in 26 octombrie, a trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305).

Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorita calitatilor sale, guvernator al Tesalonicului, dupa moartea tatalui sau. Mai tarziu, imparatul Maximian a aflat ca Dimitrie este crestin, lucru care l-a maniat foarte tare. Drept urmare, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor.

Venit la Tesalonic, imparatul l-a intrebat pe Dimitrie daca sunt adevarate cele auzite despre el. Dimitrie a marturisind cu indrazneala ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Pedeapsa imparatului a fost maxima: Dimitrie a fost inchis in temnita si ucis cu sulita.

De Sfantul Dumitru se afla cum va fi iarna

In credinta populara, anul este impartit in doua anotimpuri: vara si iarna. Daca Sfantul Gheorghe „incuie” iarna si infrunzeste intreaga natura, Sfantul Dumitru desfrunzeste codrul si usuca toate plantele. Exista credinta ca, in ziua Sf. Dumitru, caldura intra in pamant si gerul incepe sa-si arate coltii.

In ajunul sarbatorii Sfantului Dumitru, se aprind focuri, peste care sar copii, pentru a fi sanatosi tot anul. Focul are si menirea de a alunga fiarele si de a incalzi mortii. Dupa ce focul este stins, taranii arunca un carbune in gradina, pentru ca aceasta sa primeasca putere de a rodi.

Sfantul Dumitru este considerat si patronul pastorilor, ziua lui fiind aceea in care, spune traditia, ciobanii afla cum va fi iarna. Acestia isi aseaza cojocul in mijlocul oilor si asteapta sa vada ce oaie se va aseza pe el. Daca se va culca o oaie neagra, iarna va fi buna, iar daca se va culca o oaie alba, anotimpul rece va fi aspru. Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmari mersul oilor in dimineata sarbatorii Sf. Dumitru. Astfel, daca dimineata se va trezi mai intai o oaie alba, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Daca se va trezi o oaie neagra si va pleca spre nord, iarna va fi usoara.

Ziua Sfantului Dumitru era, pe vremuri, si o zi a soroacelor. Se terminau invoielile incheiate intre stapanii oilor si ciobani la San-George, de unde si zicerea ca „la San-George se incaiera cainii, iar la Samedru se sfadesc stapanii”.

Tot de Sfantul Dumitru, se tocmesc servitorii pentru diverse treburi si se strica stanele. Taranii tund coama cailor pana la trei ani, ca sa aiba par frumos.

Potrivit altor traditii, daca de Sfantul Dumitru este vreme aspra, iarna va fi buna, iar de va fi vreme buna, toamna va fi lunga si frumoasa. Daca luna va fi plina si cerul acoperit de nori, iarna va fi aspra, cu zapezi mari.

Sursa: mediafax.ro