Acasă Stirile zilei Timoșenko a fost agresată în închisoare

Timoșenko a fost agresată în închisoare

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Comisarul ucrainean pentru drepturile omului a confirmat că Iulia Timoşenko, care ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, a fost bătută, la colonia penitenciară Kacianovskaia din Harkov (est), a anunţat un lider al opoziţiei.

„Comisarul pentru Drepturile Omului Nina Karpaceva a anunţat public că reprezentantul său a vizitat-o marţea trecută pe condamnată, fără să anunţe. S-a confirmat că fostul premier avea urme de lovituri pe corp„, a declarat miercuri Arseni Iaţeniuk, liderul Partidului Frontul Schimbării (de opoziţie), relatează Itar-Tass în pagina online.

Karpaceva a solicitat procurorului general al Ucrainei să declanşeze cercetări penale şi să îi concedieze pe cei care au utilizat forţa fizică împotriva lui Timoşenko, în timp ce au transferat-o de la închisoare la spital. De asemenea, ea a insistat ca directorul serviciului penitenciar să dispună ca fostului premier să i se furnizeze de urgenţă asistenţă medicală, în concordanţă cu decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Vinerea trecută, Iulia Timoşenko a intrat în greva foamei, în semn de protest, după ce a fost lovită de gardieni din închisoare.Avocatul acesteia, Serghei Vlasenko, a declarat că a văzut „vânătăi” pe corpul lui Timoşenko. „Greva foamei în care a intrat Timoşenko reprezintă protestul ei faţă de ceea ce se petrece în ţară şi ceea ce i s-a întâmplat ei personal în închisoare”, a spus avocatul.

Într-o scrisoare pe care i-a înmânat-o avocatului său, Timoşenko a afirmat că a fost luată cu forţa la spital, de către gardieni din închisoare. Aceştia au tras-o afară din pat, iar atunci când a încercat să se apere ea a fost lovită în stomac şi a leşinat, potrivit Itar-Tass. Serviciul penitenciar ucrainean a negat aceste acuzaţii.