Abdelhamid Abaaoud, creierul celor mai sangeroase atentate din Paris, a murit in urma raidului desfasurat de trupele speciale franceze in Saint Denis.
Procurorii francezi confirma ca Abdelhamid Abaaoud, organizatorul atentatelor din Paris, este barbatul ucis in raidul de miercuri din Saint-Denis, informeaza The Guardian.
Ministrul spaniol de interne, Jorge Fernandez Diaz, a anuntat joi ca Abdelhamid Abaaoud, a incercat sa recruteze, pe internet, femei care locuiesc in Spania pentru ca acestea sa se alature gruparii jihadiste Statul Islamic, transmite AFP, potrivit stirileprotv.
„Aceasta persoana, Abdelhamid Abaaoud, a incercat, prin intermediul retelelor de socializare, sa recruteze persoane, spanioli, in principal femei, pentru a fi integrate si a se deplasa sa lupte alaturi de Daesh (acronim arab al SI) in zona de conflict”, a spus ministrul.
Femeile nu erau recrutate „pentru a comite atentate in Spania, cel putin din cat avem noi cunostinta”, a adaugat el.
„In ultimul timp, Daesh s-a specializat in recrutarea de femei. Ei considera ca mujahedinii trebuie sa aiba femei pentru a repopula califatul” islamic instaurat in 2014 pe teritoriile pe care le controleaza in Siria si Irak, a comentat ministrul spaniol.
In ultimele luni, politia spaniola a retinut mai multe femei suspectate de recrutarea de tinere si adolescente pentru Statul Islamic.
La 20 octombrie, o tanara spaniola de 22 de ani care se pregatea sa plece in Turcia a fost arestata pe aeroportul din Madrid, fiind suspectata ca voia sa se alature jihadului in Siria, conform Gardei Civile spaniole.
Europa risca sa se confrunte cu noi atacuri ale gruparii Statul Islamic dupa cele de vineri de la Paris, a declarat joi Rob Wainwright, directorul Europol, agentia care coordoneaza fortele de politie din tarile UE, transmite Reuters.
„Este rezonabil sa presupunem ca sunt posibile si alte atacuri”, a afirmat Wainwright in cadrul unei audieri in Parlamentul European la Bruxelles.
El a comparat atacurile de vineri de la Paris, in care si-au pierdut viata 129 de persoane, cu cele din Mumbai din 2008, cand mai multi militanti au ucis 166 de persoane in diferite locuri din orasul indian.
„Realitatea a ceea ce s-a intamplat atunci in Mumbai a ajuns acum in Europa”, a mai spus el.