Acasă Stirile zilei Teroare pentru romanii din Roma! Masinile romanesti sunt stropite cu benzina si...

Teroare pentru romanii din Roma! Masinile romanesti sunt stropite cu benzina si incendiate

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Este al treilea episod de incendiere intentionata a unor masini cu numar romanesc in ultimele luni, in cartierul Borghesiana din Roma.

Trei masini cu numere romanesti, doua cu numere de Satu Mare si una de Galati, au fost incendiate la Roma in noaptea de vineri 18 spre sambata 19 septembrie. Proprietarii si-au gasit masinile total distruse, Acestia se plang de atitudinea autoritatilor italiene care nu fac aproape nimic pentru a rezolva aceste cazuri care s-au inmultit extrem de mult de la inceputul acestui an, scrie Gazetaromaneasca.com.

Unul dintre satmarenii care si-a gasit masina distrusa de flacari crede ca este vorba despre aceeasi banda care la inceputul anului a dat foc si altor masini cu numere de Romania. Acesta mai spune ca de atunci au mai fost si alte cazuri, unele chiar in urma cu cateva saptamani, care nu au fost deloc mediatizate. Barbatul crede ca autoritatile incearca sa musamalizeze aceste cazuri.

La fata locului s-au deplasat carabinierii si pompierii. Satmareanul spune ca masinile au fost stropite cu o substanta inflamabila dupa care li s-a dat foc. Masinile celor doi satmareni au fost parcate pe aceeasi strada, iar autoturismul galateanului pe un drum aflat in apropiere. De asemenea, barbatul spune ca pe aceeasi strada unde au fost incendiate masinile cu numere de Satu Mare a mai fost si o dubita cu numere romanesti pe care au incercat sa o incendieze dar nu au reusit.

Reamintim ca, la inceputul acestei luni (septembrie 2015) patru masini cu numere romanesti au fost incendiate in cartierul Borghesiana din Roma, unde locuiesc foarte multi romani. Focul a izbucnit in noaptea de 26 spre 27 august pe via Bulzi. Din fericire, nu au fost persoane ranite.

Incidentul a avut loc la o distanta de sase luni de alte incendieri similare a noua masini, pe 28 februarie si 7 martie, toate cu numere de Satu Mare, distruse pe via San Fili. Metoda de incendiere a fost aceeasi atunci, ca si acum: capota stropita cu lichid inflamabil si apoi aprinsa, pentru ca incendiul sa para consecinta unui scurt circuit de la motor.

La vremea respectiva, politia italiana a deschis o ancheta, dar pana acum nu a fost dat vreun raspuns.

Ministerul Afacerilor Externe a anuntat ca s-a autosesizat, prin intermediul Ambasadei Romaniei la Roma, dupa prima serie de incendieri. MAE a dat asigurari ca „urmareste cu deosebita atentie cazul, fiind in asteptarea unui raspuns oficial din partea autoritatilor locale.

Ministerul Afacerilor Externe a recunoscut ca nu este pentru prima oara cand are loc un astfel de episod in perimetrul capitelei italiene in care autovehicule cu numere de inregistrare romanesti sunt incendiate, aceasta inducand suspiciunea ca asemenea acte ar putea avea si motivatii de natura xenofoba. Ministerul Afacerilor Externe si-a exprimat asteptarea ca autoritatile locale sa investigheze cu maxima seriozitate incendierea.

Suntem la a treia serie de incendieri si ancheta nu a dat niciun rezultat.