A fost odata un cizmar sarac care era mereu vesel. Parea asa de fericit, incat de dimineata pana seara canta de bucurie. Mereu se adunau multi copii la fereastra casei sale si-l ascultau cu atentie. Uneori se adunau si pasarelele ca sa-l asculte. Langa el locuia un bogat. Acesta nu dormea toata noaptea, caci mereu isi numara galbenii. Abia dimineata se ducea la culcare. Ziua insa nu putea sa doarma pentru ca-l auzea pe cizmar cantand si invidia il nimicea, deoarece nu-si putea inchipui cum un sarantoc poate fi vesel.
Intr-o zi ii veni o idee, un gand viclean ii sopti la ureche cum sa-l faca pe cizmar sa nu mai cante. Il invita la el si, spre marea sa surprindere, ii darui saracului o punga cu galbeni. Cand cizmarul ajunse acasa, deschise punga. Niciodata nu vazuse atatia galbeni. Incepu sa-i numere cu grija, iar copiii priveau cu atentie la el. Erau asa de multi, incat cizmarului ii era frica acum sa-i nu-i fure cineva. De aceea, noaptea ii lua cu sine in pat. Dar si acolo se gandea la ei si nu putea sa adoarma. Atunci duse punga cu galbeni in pod, dar nu era sigur nici de acest loc. Dis-de-dimineata se scula si lua galbenii si-i duse in cotetul cu gaini. Dar nici cu acest loc nu era prea multumit si, dupa un anumit timp, sapa o groapa si ingropa punga cu galbeni in pamant. Stiindu-se bogat, nu mai dormea, nu mai muncea si nici nu mai canta, ci era tot timpul cu gandul la comoara sa. Din aceasta cauza era nelinistit, palid si framantat de ganduri. Nici pasarelele si nici copiii nu mai veneau sa-l viziteze. Asadar, cizmarul ajunsese tare nefericit. Ce sa faca?
Intr-una din zile, cizmarul lua punga cu galbeni si-i duse inapoi bogatului. “Ia, te rog, galbenii inapoi, spuse el. Grijile pentru ei m-au imbolnavit si nici prietenii mei nu mai vor sa stie nimic despre mine. Vreau sa fiu din nou un cizmar sarac, cum am fost odinioara”.
De atunci fericirea intra din nou in casa cizmarului.
