Acasă Stirile zilei Bani SFARSITUL CASH-ULUI? Romanii care vor cumpara cu numerar risca AMENZI

SFARSITUL CASH-ULUI? Romanii care vor cumpara cu numerar risca AMENZI

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Romanii care vor cumpara cu bani cash masini, terenuri si case risca amenzi, platile in numerar intre firme si catre persoane fizice urmand sa fie limitate, potrivit unui proiect de ordonanta.

Guvernul vrea sa interzica plata in numerar pentru cumpararile de terenuri, case si masini, indiferent de valoarea acestora, atat cumparatorul, cat si vanzatorul riscand o amenda de 20% din valoarea tranzactiei.

De asemenea, Guvernul introduce noi plafoane privind platile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic in numerar, precum si platile in numerar pe care poate sa le faca populatia catre firme.

Platile in numerar pe care le pot efectua firmele intre ele si catre persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, si va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plati intre persoanele fizice.

In prezent, plafoanele zilnice pentru platile in numerar intre firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei catre acelasi furnizor si de 10.000 de lei in cazul platilor catre retelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi pastrat.

Incasarea in numerar de catre operatorii economici de la persoane fizice, reprezentand contravaloarea unor livrari de bunuri sau a unor prestari de servicii a fost limitata la plafonul zilnic de 10.000 lei/persoana, in schimb platile catre persoanele fizice pentru achizitii de bunuri sau prestari de servicii, dividende, cesiuni de creante sau alte drepturi si restituiri de imprumuturi sau alte finantari trebuie sa se incadreze in limita a 2.000 lei de persoana.