Admiterea la facultate se va face doar în urma unor probe susţinute oral sau scris şi a notelor sau mediilor de la bacalaureat, fiind interzisă folosirea mediilor din timpul anilor de studiu în liceu, întrucât există diferenţe mari de notare de la o unitate la alta, a declarat ministrul Educaţiei.

Folosirea mediilor din timpul anilor de studiu în liceu drept criteriu de admitere în facultate în anul universitar 2012-2013 este interzisă, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba.

Încurajăm reintroducerea unor probe scrise sau orale la admitere în universitate. De asemenea, întrucât a existat un bacalaureat riguros, iar în acest an dorim unul la fel, universităţile se pot baza pe notele de la acest examen. Ordinul interzice folosirea mediilor din timpul anilor de studiu drept criteriu de admitere, pentru că există diferenţe mari de notare de la un liceu la altul. De exemplu, un 10 la un anumit liceu poate însemna doar 8 la altul”, a spus ministrul Educaţiei.

Ela ţinut să precizeze că Ministerul Educaţiei recunoaşte că este o diferenţă de notare între licee, unele unde este foarte greu să opţii spre exemplu nota 9,50, iar altele în care această notă este obţinută mai uşor.„Trebuie să recunoaştem că există această diferenţă, de aceea interzicem folosirea la admitere a mediilor din timpul anilor de studiu. Ne bazăm pe un bacalaureat corect, a cărui notare este identică în toate unităţile de învăţământ”, a precizat Cătălin Baba.

Ordinul de ministru privind admiterea în învăţământul superior de licenţă, masterat sau doctorat pentru anul universitar 2012-2013 a fost publicat în Monitorul Oficial în 13 martie.

Prin acest ordin, Ministerul Educaţiei vrea să clarifice admiterea în învăţământul superior respectând autonomia universitară.

În acest context, printre deciziile alternative există organizarea unui examen de admitere în universitate, care poate consta în probe scrise au orale, sau rezultatele de la examenul de bacalaureat.

În anul universitar 2011-2012, admiterea în învăţământul superior s-a putut face printr-un test sau analiză de dosar, în aceasta din urmă fiind luată în calcul la admitere media celor patru ani de studiu.

Potrivit ordinului de ministru, examenul de admitere în anul universitar 2012-2013 se organizează pe baza metodologiilor proprii de admitere stabilite de către fiecare instituţie de învăţământ superior în baza autonomiei universitare, cu respectarea legislaţiei şi a ordinului MECTS.

Examenul de admitere poate consta şi în probe (scrisă sau orală) pentru testarea cunoştinţelor şi a capacităţilor cognitive. Pentru testarea capacităţilor artistice sau sportive, examenul de admitere va conţine obligatoriu şi o probă practică eliminatorie, susţinută anterior celorlalte probe.

De asemenea, pot fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat sau media de la bacalaureat, licenţă sau dizertaţie, după caz, dar nu pot fi luate în calcul mediile sau notele din anii de studiu.

La admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă pot candida absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau echivalentă a acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.