Mihai Morar a dezvaluit prietenilor sai virtuali scrisoarea emotionanta pe care a scris-o in urma cu 8 ani cu ocazia venirii pe lume a celor doua fiice ale sale, Mara si Cezara. A adaugat ca simte acelasi lucru si astazi, cand ele implinesc 9 ani de viata.
SCRISOARE PENTRU MARA sI CEZARA
„Astazi implinim 9 ani impreuna. Voi doua, mami si tati. Iar aceste cuvinte le-am scris pentru voi in urma cu 8 ani. Nu am sters nimic, cum nici nu am adaugat ceva in plus:
„Voi, amandoua, sunteti singurele care as vrea sa ramana in urma trecerii mele. Tatal vostru si-a ales o meserie in care doar „azi“ are valoare. Nu vor ramane dupa mine nici vorbe cioplite in piatra, nici cuvinte ferecate in coperti, nici portrete prinse in rama. Tati traieste in lumea lui „esti cel mai bun“, iar maine se poate trezi in lumea lui „esti un mare nimeni“. Cand veti creste mai mari o sa va povestesc cum, intr-o vara din tineretea lui, tati a vazut singur ca turmele de oameni care il purtau in brate s-au transformat in haite care il adulmecau. Dar poate ca voi stiti deja asta. In acea vara tulbure, voi erati la mami in pantece si ati coborat in lume exact in toamna cand tati se caznea sa arate ca e din nou bun, desi haitele asteptau sa sfasie un Nimeni.
Veti creste si veti afla ca oamenii sunt frumosi. Asa cum singure veti afla ca nu oamenii sunt cea mai frumoasa creatie a oamenilor. Pentru ca fuga lor prin lume ii obliga sa se urateasca. Eu si mami traim ca sa va aratam lucrurile frumoase care au iesit din mana si mintea omului. Oamenii sunt frumosi cand zambesc. Oamenii sunt frumosi cand canta. Oamenii sunt frumosi cand scriu. Oamenii sunt frumosi cand iubesc. Oamenii sunt frumosi cand viseaza si implinesc vise. Veti fi doi oameni frumosi daca va veti indragosti de cele mai frumoase creatii ale oamenilor: cuvintele, muzica, iubirea si locurile minunate de pe Pamant.
Veti creste si veti afla ca oamenii sunt atat de rai pe cat de buni stiu sa fie. Si oricat si-ar dori sa va fereasca mama si tata de rautatea oamenilor, ne va fi totusi peste puteri. Veti vedea ca in lumea asta oamenii se vand pentru un pumn de bani, se cumpara pentru o secunda de placere, se urasc pentru o palma de pamant, se scuipa pentru un loc mai in fata, se injura pentru un somn mai linistit. Ati venit intr-o lume in care poti castiga averi peste noapte si poti pierde totul intr-o clipa. Noi doi suntem paznicii vostri, dar nu vom fi tot timpul in preajma voastra. Marile alegeri le veti face singure. Dar atunci sa nu uitati ca lucrurile cele mai de pret nu sunt in niciun caz cele care pot fi divizate in unitati de masura: centi, metri patrati, kilograme, cai putere, carate. Fericirile sunt ascunse in lucruri imposibil de masurat. Si-am ajuns iar sa va vorbesc despre iubire, cuvinte, muzica. Si inca un lucru rar: respect.
Nu s-a nascut inca omul perfect. Fiecare dintre noi e pictat din lumini si umbre. Viata o sa va invete ce inseamna compromisul. Orice om e o proportie intre credinta si compromis. Dar oricate compromisuri ati face in viata, sa nu vina ziua in care sa va compromiteti. Pentru ca ziua aceea va fi cea in care v-ati pierdut de tot credinta.
Tatal vostru o sa va arate lumea, cu bune si rele, dar n-o sa va oblige. Nici eu nu am fost un prunc care sa asculte sfaturi. Mai degraba am facut pe dos fata de cum am fost strunit. Eu doar o sa incerc sa va fac sa aveti incredere in voi. Si sa va iubiti pe sine cu masura. In scrisoarea catre fiica lui, Mimilica, Alexandru Vlahuta o indemna sa se certe de cate ori se simte egoista si se simte muscata de sarpele rautatii, al invidiei si al minciunii: „Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desteptaciunea te indeamna sa strigi «Uitati-va la mine!»“ Maica-mea, bunica voastra, cand am plecat din casa parinteasca mi-a spus in vorbe mult mai simple: „Du-te unde vrei, fa ce vrei, dar pe unde mergi sa nu ma faci de rusine!“
V-am scris mai sus despre fericiri. Dar ce stiu eu despre fericire cand eu o invat zilnic de la voi? Sunteti fericite pentru ca stiti sa va jucati frumos, sa radeti senin, sa va bucurati sincer si sa plangeti asemenea. Fericirea e cand va treziti dimineata si dati din maini pentru ca in patut, langa voi, e Patrick, bucata aceea de carpa rosie pe care o strangeti in brate si fara de care nu ati putut adormi in niciuna din noptile de cand ati sosit in casa si pana acum. Fericirea e cand mami si tati au ochii carpiti de somn, iar voi, in creierii noptii, le strangeti in palma cate un deget, va cazniti sa va ridicati in picioare si incepeti sa marsaluiti prin casa purtandu-l in mana cealalta pe Igor, o girafa pe care inca nu ati intrecut-o in inaltime. Dar o sa vedeti ca oamenii mari nu sunt fericiti tot timpul. Cu cat trece viata, fericirea nu se mai calculeaza in ani, ci in secunde. Pentru ca oamenii mari uita sa fie copii. Iar ca sa fii fericit la orice varsta conditia esentiala e sa redevii copil.
Da, tati e fericit! Acum un an si ceva, intr-o dupa-amiaza de toamna, am intrat speriat intr-o sala pe usa careia scria „Nou-Nascuti. Terapie Intensiva“. Simteam ca lumea se pravaleste peste mine. Ati venit atunci mult mai devreme decat va asteptam. Dar cand am ajuns in fata unui incubator pe care scria „Morar 1 – 1,800 kg“ si „Morar 2 – 1,250 kg“, milioane de senzatii bune mi-au strapuns corpul. Desi medicina va vedea viata prin prisma unor aparate care palpaiau, eu mi-am vazut atunci prima oara viata prin ochii a doi copii. Si de atunci am incetat sa mai vad viata prin mine. De ce oamenii sunt atat de incrancenati? De ce alearga atat de mult pentru scopuri mici? De ce ura e mai bine vazuta decat dragostea? Viata e atat de complicata pana cand iei un copil de mana si incepi sa vezi lumea prin ochii lui. Iar cand in casa ta sunt doua perechi de ochi prin care sa te uiti in jurul tau, stii ca minunile exista.
Mara si Cezara, tati va multumeste!
Iubitorul vostru, Mihai”
