Acasă Stirile zilei “Şcoala de cadre politice”: Ministrul Educaţiei, Corina Dumitrescu a fost rector iar...

“Şcoala de cadre politice”: Ministrul Educaţiei, Corina Dumitrescu a fost rector iar premierul Ponta profesor la Universitatea Dimitrie Cantemir

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Scandalul din jurul numirii ministrului Educaţiei, Corina Dumitrescu scoate la iveală alte detalii ale relaţiei dintre premier şi rectorul Universităţii Dimitrie Cantemir. Corina Dumitrescu a declarat într-o conferinţă de presă, că premierul desemnat, Victor Ponta, a debutat în viaţa academică la Universitatea Dimitrie Cantemir, unde ea deţine funcţia de rector.

Dumitrescu a făcut această afirmaţie în contextul în care a răspuns unei întrebări referitoare la modul în care i s-a făcut propunerea, de către Victor Ponta, de a prelua portofoliul Educaţiei.

„Eram plecată din ţară, când am primit un telefon să vin de urgenţă. Prima personalitate cu care m-am întâlnit a fost premierul desemnat, Victor Ponta, care, cu toată seriozitatea, m-a rugat să aceept acest mandat. În prima etapă l-am rugat să o desemneze pe Ecaterina Andronescu, dar el a spus că, în legătură cu doamna Andronescu, partidul are alte intenţii. Mi-a spus să mă gândesc la această nominalizare din perspectiva aşteptărilor pe care el le are din partea mea, ştiind că nu am niciun fel de parti-pris cu nimeni, iar el a debutat în viaţa academică la universitatea noastră”, a spus Corina Dumitrescu.

Ea a menţionat că Ponta nu i-a cerut să se retragă din postura de ministru propus pentru portofoliul Educaţiei în urma subiectelor de presă apărute rencent la adresa ei.

„În permanenţă, în aceste zile, pe chestiuni profesionale, politice, am ţinut legătura cu Victor Ponta, am avut discuţii personale inclusiv aseară. I-am propus ca după această conferinţă de presă să ia în considerare că nominalizarea mea e la dispoziţia sa. A spus că ia act, că mergem înainte”, a spus Corina Dumitrescu.

E un om remarcabil. Prezenţa lui în fruntea listei Guvernului m-a determinat să accept nominalizarea„, a adăugat Corina Dumitrescu.

Ea a mai spus că a acceptat propunerea lui Ponta de a prelua portofoliul de la Educaţie pentru că acesta i-a acordat mână liberă în ceea ce priveşte depolitizarea şcolii româneşti.

Corina Dumitrescu a precizat că, în situaţia în care va fi învestită ministru al Educaţiei, cu votul Parlamentului, va demisiona din funcţia de rector al Universităţii Dimitrie Cantemir, precum şi din cea de reprezentant al societăţii civile în CSM.

 

Vezi ce declaraţii a dat Corina Dumitrescu la Realitatea TV

„Chiar dacă tehnoredactarea nu îmi aparţine, îmi asum integral răspunderea neverificării tehnoredactării. Ea aparţine unui angajat de-al nostru, care are o circumstanţă atenuantă deosebită. Eu trebuia să-mi depun candidatura ca reprezentant al societăţii civile la CSM”, a spus Corina Dumitrescu în cadrul unei conferinţe de presă.

„Candidatura am depus-o la limita timpului disponibil. La rândul său, CSM-ul va aprecia dacă angajaţii care au datoria de a verifica documentele publicate pe site sunt sau nu vinovaţi. Ar fi trebuit, în ciuda crizei de timp, să mă aplec cu toată seriozitatea şi asupra modului în care CV-ul a fost tehoredactat”, a mai precizat ministrul desemnat al Educaţiei.

Legat de acuzaţiile de plagiat care i se aduc, Corina Dumitrescu spune că există o hotărâre judecătorească definitivă care arată că nu este parte într-un astfel de proces de plagiat.

„În ceea ce priveşte Stanford, purtam pe atunci un alt nume. Stagiul de formare profesională a beneficiat de prezenţa unor tinere speranţe ale politicii din ţările Europei de Răsărit şi din ţările Europei Centrale”, a spus Dumitrescu.

Unii dintre profesorii pe care i-am avut a fost laureatul premiului Nobel Joseph Stiglitz„, a mai spus Dumitrescu.