Revenind la textul rugăciunii ”Tatăl nostru” în limba velșă, acesta este atât de năucitor, prin asemănarea până la identitate cu limba română actuală, încât prima mea reacție a fost aceea de a suspecta documentul de „făcătură”. Mai ales că, în textul de la care am pornit și în care se făcea referirea la cartea lui Chamberlayne („Literele latine descoperite în Cultura Turdaș în mileniul VII î.Chr. atestă că latinitatea s-a născut în Cetatea Carpatină” deProf. dr. Augustin Deac, apărut în „Dacia Magazin” nr 5, din iunie 2003), nu era trecut nici titlul lucrării, nici numele întreg al autorului. Le-am găsit, după o zi întreagă de căutări, pe autor în Wikipedia, iar cartea pe Amazon.com, ca produs de vânzare. Dar am găsit și textul integral al cărții lui John Chamberlayne, pe Google Book. Până nu am citit cu ochii mei pasajul cu pricina, nu am dat curs observațiilor de față.
Pentru a preîntâmpina invocarea, din partea cârcotașilor, a vreunei confuzii a lui John Chamberlayn între numele Valahiei și cel al provinciei britanice Wallace (numită, în carte, Wallica), precizez că, în aceeași lucrare, la pagina 77, gasim si varianta rugaciunii din Valahia din aceeași perioadă:
Foarte pe scurt, concluzia care se impune în urma unei simple comparații de texte, pentru care nu e nevoie de licență sau doctorat, este cea sesizată de istoricul maghiar Samuil Kölescri: limba velșă (limba celților din Țara Galilor) era aproape identică cu limba română.
P.S. Am mai găsit pe internet și două imagini reprezentând cele două rugăciuni (în dialectul celtic, respectiv în limba română veche), dar sunt altele decât cele descoperite de mine, conținutul fiind însă același. Sunt extrase, probabil, dintr-o ediție ulterioară, ușor modificată grafic față de ediția princeps, sau sunt preluări, ale altor istorici, din cartea lui Chamberlayne. Pentru conformitate, le prezint și pe acestea:
