RATB înfiinţează o linie specială în Noaptea Muzeelor

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) va înfiinţa o linie specială de autobuze pentru evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor”, care se va desfăşura în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Capitală, informează reprezentanţii RATB.

Autobuzele vor circula între orele 21.00-04.00, pe următorul traseu: Palatul Parlamentului (Muzeul Naţional de Artă Contemporană), Cal. 13 Septembrie, Str. Izvor, Bd. B. P. Hasdeu, Str. Vasile Pârvan, Cal. Plevnei, Str. Mircea Vulcănescu (Muzeul Militar Naţional), Str. Baldovin Pârcălabul, Bd. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Cal. Griviţei, Bd. Dacia (Muzeul Literaturii), Piaţa Romană, Cal. Dorobanţilor (Muzeul Naţional al Harţilor şi Cărţii Vechi), Bd. Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff (Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Ţăranului Român), Piaţa Victoriei, Cal. Victoriei (Muzeul Naţional George Enescu, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului şi Muzeul Naţional de Istorie), Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Cal. Şerban Vodă, Piaţa Eroii Revoluţiei (Muzeul Bellu) cu întoarcere pe Şos. Viilor, Str. Dr. Istrate, Parcul Carol (Muzeul Tehnic Naţional) Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Bd. Libertăţii, Cal. 13 Septembrie.

Click pe aceeasi tema:  Cum circula mijloacele de transport in comun de Revelion si pe 1 ianuarie

Pe acest traseu, autobuzele vor efectua opriri pe Cal. 13 Septembrie la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, pe Str. Mircea Vulcănescu la Muzeul Militar, pe Bd. Dacia la Muzeul Literaturii (situat la intersecţia Bd Dacia/Str. Nicolae Iorga), în staţia Piaţa Romană, aferentă liniilor 79 şi 86, pe Cal. Dorobanţilor în staţia ,,Piaţa Dorobanţilor’’ pentru Muzeul Naţional al Harţilor şi Cărţii Vechi, pe Şos. Kiseleff înainte de intrarea în Piaţa Victoriei pentru Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Ţăranului Român, pe Cal. Victoriei înainte de intersecţia cu Str. Gh. Manu pentru Muzeul Naţional George Enescu, în Piaţa Revoluţiei pentru Muzeul Naţional de Artă al Romaniei, precum şi după intersecţiile cu Bd. Regina Elisabeta pentru Muzeul Municipiului şi Str. Lipscani pentru Muzeul Naţional de Istorie, la Piaţa Unirii în staţia ,”Piaţa Unirii 1″, în Piaţa Eroii Revoluţiei în dreptul Cimitirului Şerban Vodă, iar pe Str. 11 Iunie în staţia Parcul Carol I pentru Muzeul Tehnic Naţional.

Click pe aceeasi tema:  METODA simpla prin care AFLI daca un OU este proaspat sau vechi!

În plus, participanţii la eveniment vor putea utiliza, pe tot parcursul nopţii, autobuzele celor 23 linii de noapte, care vor face legătura între Piaţa Unirii şi cartierele bucureştene, mai spun cei de la RATB.

Preţul unei călătorii este 1,3 lei. Accesul în autobuze se face numai pe la uşa din faţă, pe baza cardului de transport sau a documentelor care conferă gratuitate pentru transportul public, conform prevederilor legale în vigoare.

25 de muzee şi instituţii culturale din Capitală, îşi vor deschide porţile pentru publicul larg în noaptea de sâmbătă, 19 mai, cu prilejul evenimentului Noaptea Muzeelor.









spre