Acasă Life Monden Prințul Harry își va petrece Paștele în România

Prințul Harry își va petrece Paștele în România

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Prințul Harry al Marii Britanii îsi petrece sarbătorile de Paști la reședința contelui Kalnoky din localitatea covăsneană Micloșoara, un conac construit în secolul al XVI-lea în stil renascentist, aflându-se la prima vizită în România,  potrivit Agerpres.  Fiul cel mic al Prințului Charles, Harry a ajuns în România încă de vineri, pe aeroportul din Târgu Mureș.

Contesa Anna Kalnoky a declarat duminică pentru Agerpres că prințul Harry se află la Micloșoara, dar nu a dat alte detalii despre programul acestuia.

Conducerea Aeroportului „Transilvania” din Târgu Mureș a declarat că Prințul Harry a ajuns vineri la prânz, cu o cursă de linie Wizz Air, aratând însă că nu se cunoaște itinerariul din România sau cât timp va sta, precizează Mediafax.

Conform acelorași surse, prințul va pleca din România cel mai probabil din Capitală. Surse oficiale afirmaă că prințul Harry s-ar afla într-un oraș din Transilvania. Prințul Charles are două proprietăți în satul covăsnean Valea Zălanului, una dintre acestea fiind o casă veche de peste o sută de ani, care a fost complet renovată. De altfel, Prințul Charles deține mai multe proprietăți în România, printre care și o casă în satul Viscri.

În ultimii ani, moștenitorul coroanei britanice a făcut mai multe vizite private în județul Covasna, unde a fost oaspetele grofului Kalnoky Tibor, la conacul din Micloșoara, construit în secolul al XVI-lea în stil renascentist și renovat de către descendenții familiei Kalnoky. De asemenea, prințul Charles s-a aflat în vizite private și în județele Mureș și Harghita.

Prințul Charles spunea că și-ar dori să întalnească și la britanici „sentimentul apartenenței, al identității,”  pe care l-a remarcat la locuitorii din Transilvania.

„Ceea ce este minunat în Transilvania este această relație unică dintre om și mediul înconjurător. Acest lucru lipsește din societatea noastră. Oamenii tânjesc după un anumit sentiment al apartenenței,  al identitații și al semnificațiilor”, declara prințul Charles al Marii Britanii, citat de Daily Mail.

Același lucru îl afirmă și intr-un documentar despre țara noastră, Wild Carpathia.

C.M.I.