Primele concluzii ale oficialilor americani arata ca zborul MH17 a fost doborat din greseala, de catre separatisti prorusi slab pregatiti.

„Explicatia cea mai plauzibila este ca e vorba de o eroare” si ca racheta a fost lansata „de un echipaj slab pregatit”, dat fiind faptul ca sistemul utilizat – o baterie de rachete sol-aer de fabricatie ruseasca Buk – necesita un anumit grad de cunoastere si de pregatire, a anuntat marti un oficial american din domeniul securitatii, sub acoperirea anonimatului.

Chiar daca racheta a fost lansata dintr-o zona controlata de rebeli, este imposibil, pentru moment, de spus cine „a apasat butonul” si de ce, a adaugat acest oficial.

El a subliniat, de altfel, ca serviciile americane de informatii nu sunt in masura sa spuna daca rusi erau prezenti sau nu la baterie in momentul lansarii rachetei.

In plus, serviciile americane de informatii nu detin dovezi ca rusii i-ar fi instruit pe separatisti sa foloseasca rachetele de tip Buk – un sistem antiaerian relativ modern si sofisticat.

In total, 298 de persoane, intre care 193 de olandezi, se aflau la bordul avionului Boeing 777 apartinand companiei Malaysia Airlines prabusit joi in estul Ucrainei, intr-o zona controlata de separatistii prorusi.

Pe de alta parte, acesti oficiali au mai afirmat, intr-o conferinta de presa, ca explicatia data de rusi, care sugereaza responsabilitatea Ucrainei, „nu este convingatoare”.

Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.