Acasă Stirile zilei Bani Presedintii Porsche si Volkswagen ar putea ajunge saraci lipiti pamantului

Presedintii Porsche si Volkswagen ar putea ajunge saraci lipiti pamantului

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Cateva fonduri de hedging i-au actionat in justitie, la Frankfurt, pe Wolfgang Porsche si Ferdinand Piech, presedintii Porsche si Volkswagen. Cele sapte fonduri solicita despagubiri de 1,8 miliarde euro pentru pierderile suferite in urma tentativei esuate de preluare a Volkswagen de catre Porsche in 2008. In cazul unui castig, averile celor ar avea mult de suferit.

Porsche a anuntat, in luna octombrie a anului 2008, ca a acumulat o participaţie de 74,1% din Volkswagen si are intentia sa-si majoreze detinerea, initial, la 75% din titluri, apoi sa preia integral grupul.

Cotatia bursiera a Volkswagen a crecut puternic atunci, speculatorii cumparand in graba actiuni pentru a-si acoperi expunerea pe pariuri ca titlurile aveau sa scada.

Intre timp, Porsche a intrat in probleme financiare, iar Volkswagen a preluat controlul Porsche si a devenit al doilea mare producator auto din lume dupa Toyota, devansand General Motors.

Diversi investitori au intentat mai multe actiuni in justitie impotriva Porsche, acuzand compania si pe cei doi executivi care controleaza imperiul VW-Porsche ca ar fi manipulat actiunile Volkswagen.

Concernul auto s-a aparat cu succes pana acum de litigii, inclusiv prin transferul unor dosare din SUA in Germania si prin blocarea unei actiuni in Marea Britanie.