Acasă Sanatate Planta medicinala a anului 2016! Tu o ai in casa?

Planta medicinala a anului 2016! Tu o ai in casa?

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Chimenul (Carum Carvi) este planta medicinala a anului 2016. Cercul de studiu „Istoria dezvoltarii plantelor medicinale” de la Universitatea din Wuerzburg, Germania, a selectat chimenul una din cele mai vechi plante aromatice din Europa, drept planta medicinala a anului 2016.

Multi oameni stiu chimenul ca fiind un condiment, dar planta are si un efect tamaduitor, recunoscut stiintific.

Chimenul a fost cunoscut de milenii si s-au gasit seminte in mormantul lui Tutankamon. Descoperirile arheologice au demonstrat ca planta era cunoscuta si folosita in asezarile din Epoca de Piatra.

Carol cel Mare a fost cel care a pus chimenul pe lista plantelor medicinale in scop medicinal, sunt utilizate fructele plantei, Ele contin ulei esential, substanta carvona, drept ingredient principal. Carvona se mai gaseste in marar si in coaja mandarinelor. Uleiul esential stimuleaza glandele digestive.

Potrivit profesorului Johannes Gottfried Mayer, conducatorul cercului de studiu, chimenul are efecte benefice asupra sanatatii noastre, fiind antimicrobian si avand o actiune antispasmodica. De asemenea, chimenuul este un remediu foarte bun impotriva simptomelor de colon iritabil si un antiinflamator intestinal. „Vrem sa aratam ca exista plante care pot concura cu medicamentele de sinteza si care au mai putine efecte secundare” a spus Mayer.

Uleiul din seminte de chimen ajuta impotriva crampelor usoare din zona gastrointestinala, impotriva balonarii si flatuentei. Compania Europeana pentru Terapia cu Plante Medicinale (ESCOP) a extins aplicarea chimenului la copiii cu gaze la stomac si la cei cu sindromul Roemheld. in cazul acestui sindrom, apar dureri in piept si dureri de inima, precum si sentimente de anxietate si atacuri de panica, motivul pentru toate acestea fiind acumularea de gaze in stomac si in intestine.

Ceaiul de chimen este folosit si impotriva pierderii poftei de mancare, reumatismului, colicilor la sugari, respiratiei urat mirositoare si problemelor digestive.

Planta este utilizata si in bucatarie, pentru a condimenta diferite feluri de mancare din varza, cartofi, fasole, gulas, se foloseste pentru a mura varza, dar si in paine, produse de patiserie sau branza. Chimenul se gaseste in Europa si in Asia. Creste spontan pe marginea drumurilor, in pajisti si prefera solurile argiloase, noteaza rador.

Din Cercul de studiu „Istoria dezvoltarii plantelor medicinale” fac parte istorici medicali, medici, farmacisti si biologi. Din anul 1999, acestia aleg ca planta medicina a anului pe cea care are o cultura interesanta si o  istorie in medicina, efectele ei asupra sanatatii fiind examinate in studii clinice si farmacologice. In  2014, patlagina a fost planta medicinala a anului, in 2015, sunatoarea, iar in 2016 este chimenul.