Acasă Stirile zilei Percheziții în Ilfov în câteva case de macedoneni și turci

Percheziții în Ilfov în câteva case de macedoneni și turci

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Poliţiştii ilfoveni fac, luni dimineaţă, 29 de percheziţii, fiind vizaţi cetăţeni macedoneni şi turci care aprovizionau un complex comercial de legume şi fructe din Afumaţi, suspectaţi de evaziune fiscală în valoare de cinci milioane de euro.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada, a declarat pentru MEDIAFAX că anchetatorii fac 29 de percheziţii pentru destructurarea unei grupări ai cărei membri sunt suspectaţi de evaziune fiscală.

Percheziţiile vizează 10 cetăţeni turci şi macedoneni care aduceau legume şi fructe din Olanda, Spania, Italia şi Grecia prin 11 firme fantomă.

Din primele cercetări, prejudiciul cauzat în perioada 2010-2012 este de cinci milioane de euro.

Cei zece membri ai grupării sunt coordonaţi de principalul furnizor al unui complex comercial din Afumaţi, iar contabilii erau români, a precizat Claudia Burada.