Acasă Stirile zilei Papa Benedict al XVI lea își transmite mesajul în seara Paștelui catolic

Papa Benedict al XVI lea își transmite mesajul în seara Paștelui catolic

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Papa Benedict işi transmite mesajul în faţa miilor de pelerini din St Peters Square din Roma.

Temele discutate în seara de Duminică au fost contrastul dintre lumină şi întuneric şi nevoia de pace în lume. Acesta avertizează că umanitatea se grupează „într-un întuneric din care deosebeşti cu greu bun de rău”.

El a transmis rugăminţi către guvrenul sirian să-şi încheie conflictul ce durează de mai bine de un an.

Fie ca Iisusul renăscut să dea speranţă orientului mijlociu şi să permită tuturor grupurilor etnice, culturale şi religioase să funcţioneze împreună pentru binele comun şi pentru drepturile oamenilor”, a spus Papa Benedict în timpul mesajului traditional „Urbi et Orbi” (Pentru Oraş şi lume).

Acesta a dat voce şi refugiatilor ce au nevoie de asistenţă umanitară, îndemnând oamenii: „căutaţi înţelegere şi solidaritate capabilă să uşureze suferinţa semenilor”.

Slujba a început mai devreme decât tradiţionalul miez de noapte pentru a nu-l epuiza pe Papa în vârstă de 84 de ani. Acesta a fost transportat şi ridicat într-o platformă mobilă, în mâmă având o singură lumânare ce simbolizează renaşterea lui Iisus. Treptat, pe masura ce credincioşii işi aprindeau lumânările de la o singură flacără, St. Peters a fost inundat de un val de lumină.

În timpul ceremoniilor, Papa Benedict a botezat opt noi convertiţi turnând apă peste capul aplecat al acestora.

Dacă Dumnezeu şi valorile, diferenţa dintre bine şi rău rămân ascunse în întuneric, toate celelalte iluminări, care ne dau o putere incredibilă, nu sunt doar progrese, ci şi ameninţări care pun în pericol lumea„, a declarat Papa, in mesajul asupra „luminii” aduse de învierea lui Iisus.

Întunericul cu adevărat ameninţător pentru om este faptul că el este capabil să vadă şi să caute lucrurile tangibile, materiale, dar nu vede încotro se îndreaptă lumea şi de unde vine aceasta„, remarcă Papa.

Joseph Ratzinger s-a declarat îngrijorat de faptul că omul contemporan ocidental refuză transcendenţa, într-un moment în care în Occident majoritatea oamenilor nu mai aderă la marile religii sau sunt în căutare de religie.

„Materia primă a lumii este bună, fiinţa însăşi este bună. Răul nu provine de la fiinţa creată de Dumnezeu, ci el există în virtutea negării. Este nu-ul”, a declarat el.

„Odată cu învierea lui Iisus, lumina însăşi este creată într-un mod nou” pentru a lumina omul, a spus Liderul Bisericii Catolice.

Benedict al XVI-lea şi-a ilustrat speranta prin imagine: „Astăzi, putem să ne luminăm oraşele într-un mod atât de uimitor, încât stelele de pe cer nu se mai văd (…) În ceea ce priveşte lucrurile materiale noi cunoaştem şi putem incredibil de multe, dar ceea ce merge dincolo de aceasta, Dumnezeu şi binele, nu mai reuşim să identificăm”.

Fratele mai în vârstă al Papei Benedict, din Germania, Georg Ratzinger – ce împlineşte 85 de ani luna aceasta – intentionează să reducă numărul călătoriilor în străinatate, motivul fiind că îl obosesc prea tare.

În schimb, Vaticanul a confirmat că Papa a acceptat o invitatie a liderilor religiosi din LeBanon pentru o vizită de 3 zile în Septembrie.

La rostirea cuvintelor „Lumen Christi” („Lumina lui Cristos”), bazilica s-a luminat, pentru a simboliza trecerea de la o lume a morţii şi a păcatului la una a adevărului şi a vieţii, pe care o celebrează tradiţia creştină a sărbătorii de Paşti.

 

 Roger Vlădoianu