3.
Jertfa
„Fie ca trupul meu sa devina biserica, sangele meu sa devina rau de apa, iar parul meu sa devina padure de copaci”, au fost ultimele cuvinte ale Sfintei Teodora, inainte de a-si da sufletul, pe campul de lupta. Se intampla in secolul al XI-lea, in vremea Bizantului, cand satucul in care traia Teodora a fost asaltat de hoardele dusmane. Si-a iubit atat de mult consatenii si pamantul natal, incat s-a inrolat in randurile luptatorilor si pentru a nu fi respinsa din oaste s-a deghizat in soldat. Jertfa tinerei i-a impresionat pe oamenii din Vasta si in cinstea ei au ridicat intre secolele X si XII o biserica. Sfantul lacas, care poate fi vazut si astazi, este construit chiar pe locul unde a avut loc batalia si unde se afla mormantul Sfintei Teodora.
Nu a trecut mult timp de la inaltarea bisericutei, ca un rau si-a sapat drum chiar pe sub temelia acesteia. Mai apoi, din acoperis au inceput sa creasca arbori ale caror radacini nu se vad nici in interiorul sfantului lacas, nici in exteriorul acestuia sau pe sub tavan.
