“Eu cred ca nu este zi (zi – n.r.) sa nu opreasca masini sa o fotografieze. Anul trecut, intr-o duminica, am avut din Austria 20 de studenti care au vrut toti sa se pozeze cu mine. De multe ori zac: asta-i vila me\’. Degeaba, ca oriunde ar fi o casa sau o vila, nu mere nimeni sa o fotografieze. Multi mi-au spus ca sa pun taxa la intrare, dar mie-mi pare bine ca ma cauta cineva, nu sa plateasca”, povesteste razand tanti Iulica.
Desi are doar doua incaperi, casa construita din barne de stejar acoperite cu lut se tine inca bine la cele aproape doua secole pe care proprietara banuieste ca le are. Doar acoperisul de paie a trebuit inlocuit, pentru ca cel vechi nu mai facea fata.
“Aci s-o nascut tata meu. Si tata-i din \’897 nascut. Si aci s-o nascut, in casa asta. E demult casa, cred ca cam de potriva bisericii (biserica de lemn din Rastoci, datata 1828 – n.r.). Inca o mai pastrez, ca numa\’ amu am acoperit-o. Ca m-o fo\’ plouand in casa si am avut ceva banuti adunati si am acoperit-o. Am pensie de 400 de lei. S-apoi d-acole tot am pus eu un pic acolo, un pic apoi, pana s-o adunat. M-o costat 55 de milioane (lei vechi – n.r.). Pana mai pot o mai grijesc, o mai pastrez”, se destainuie batrana.
Un calcul simplu arata ca doar reparatia acoperisului inseamna circa 14 pensii lunare, asta fara a mai pune la socoteala necesitatile financiare cotidiene, chiar daca tanti Iulica sau Iuliana Campean – dupa numele din buletin – nu plateste facturi, pentru simplul motiv ca nu are in casa nici electricitate, nici gaz si nici macar apa curenta. Familia Irimus, vecinii de peste drum ce o ajuta uneori in treburile gospodaresti, o admira sincer, atat pentru modul optimist de a privi viata, cat si pentru spiritul ei de economisire si modul cum intretine casa.
“Are un pic de pensie, e destul de economicoasa, se descurca. Si-a facut si un pic de depozit bancar, sa aiba pentru inmormantare. A lucrat si in CAP, dar i-a placut lucrul de mana: dantela, tricotat. Facea pentru bani. A fost foarte economa, si-a lucrat o bucatica de pamant si si-a produs minimul necesar. E curata, e ordonata, e calculata, lucida, stapana pe ea”, afirma Maria Irimus.
Trecand pragul casutei, intri parca intr-o lume incremenita in timp, intr-o lume a interioarelor taranesti de acum mai bine de un secol. Cateva farfurii vechi de ceramica sunt aliniate, din loc in loc, la inaltimea privirii, pe peretii de lut, zugraviti cu var alb. Alaturi de farfurii, icoane si fotografii inramate, cu familia sau cu vizitatorii ce au dorit sa se imortalizeze langa casuta. Intr-un colt al camerei e cuptorul, ce impresioneaza ca forma, chiar daca nu mai functional. Pe el, cateva cutii de cafea solubila, probabil pline cu mirodenii, sunt singura dovada a timpului prezent. In rest, doua paturi, o masa, o lavita si cateva scaune completeaza mobilierul.
