Acasă Stirile zilei Stiinta Molecula minune. Te ingretoseaza la vederea alimentelor nesanatoase

Molecula minune. Te ingretoseaza la vederea alimentelor nesanatoase

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Visul cercetatorilor de a crea o pastila care „distruge” apetitul si care ar putea fi utilizata in lupta contra obezitatii este pe cale sa devina realitate, dupa descoperirea unei molecule in fibrele vegetale, care anuleaza pofta de alimente nesanatoase.

Acea molecula, acetat, se gaseste in fibrele dietetice si ar putea sa ii ajute pe oameni sa lupte eficient contra kilogramelor in plus si, astfel, sa slabeasca, informeaza dailymail.co.uk.

Cantitati mari de acetati sunt eliberate in organism atunci cand verdeturi si legume sunt digerate de bacterii la nivelul colonului. Acetatii transmit un semnal creierului spunandu-i ca persoana in cauza trebuie sa se opreasca din mancat.

Studiul sugereaza faptul ca obezitatea a devenit o epidemie in ultimele decenii din cauza faptului ca oamenii au inlocuit dieta sanatoasa din trecut cu alimente procesate, care contin putini acetati.
Studiul, publicat in revista Nature Communications, confirma beneficiile pentru sanatate aduse de fibre, iar oamenii de stiinta spun ca acestea pot fi utilizate in tratamentele administrate persoanelor care vor sa slabeasca.

Gary Frost, profesor la Imperial College London, a spus: „Principala provocare consta in a dezvolta o metoda care sa livreze cantitatea necesara de acetati pentru a suprima apetitul, insa intr-o forma care sa fie acceptabila si sigura pentru oameni”.

„Acetatul este activ doar pentru o scurta perioada in organism, asadar, daca ne vom concentra pe un produs bazat pe acetat pur va trebui sa gasim o metoda pentru a-l picura in organism, pentru a fi eliberat lent in intestin. O alta optiune ar fi sa ne concentram pe fibre si sa le manipulam pentru a le face sa produca mai mult acetat decat in cazurile obisnuite. Astfel, vom avea nevoie de mai putine fibre si vom obtine acelasi efect – este o optiune mai confortabila decat sa marim cantitatea de fibre din dieta”, a spus acelasi cercetator.

Studiul a analizat efectele unui tip de fibre dietetice, denumite inulina, ce pot fi extrase din cicoare si sfecla de zahar si care sunt adaugate in batoanele de cereale. Experimentele realizate pe soareci au aratat ca aceia care au primit o dieta bogata in grasimi, suplimentata cu inulina, au mancat mai putin si s-au ingrasat mai putin decat cei care au primit o dieta bogata in grasimi dar nu au primit inulina.