Metro Cash&Carry România, cel mai mare jucător din comerţ, a venit pe piaţă cu un program de franciză pentru magazinele din comerţul tradiţional, atacând astfel o piaţă pe care activează 70.000 de jucători, cu afaceri estimate anual la 7 – 8 miliarde euro.
În prezent aproximativ 200 de magazine din comerţul tradiţional au semnat contractul de franciză cu compania germană. Proiectul Metro, menit să organizeze retailul tradiţional poate fi o încercare a germanilor de a-şi fideliza baza de clienţi existentă şi chiar de a o lărgi, în condiţiile în care principalii clienţi ai companiei sunt chiar aceste magazine din comerţul tradiţional.
Acest proiect este lansat într-o perioadă în care cifra de afaceri a companiei a fost afectată de situaţia economică dificilă şi de scăderea consumului, astfel că Metro Cash & Carry a pierdut în ultimii patru ani vânzări de 400 mil. euro. Mai mult, în aceeaşi perioadă 6.000 de magazine tradiţionale – chioşcuri şi alimentare de bloc – s-au închis, factor care ar fi putut avea un impact şi în cifra de afaceri a grupului german.
Acest segment de piaţă a fost cel mai afectat de situaţia economică şi a pierdut clienţi în favoarea retailerilor moderni. Programul iniţiat de Metro Cash&Carry încearcă să creeze una dintre cele mai extinse reţele de comerţ local, care le-ar putea asigura germanilor un portofoliu constant.
Magazinele de bloc şi chioşcurile care vor încheia un contract de franciză cu lanţul german de magazine cash&carry va trebui să îşi remodeleze magazinele după un concept stabilit împreună cu Metro Cash & Carry şi să le denumească La Doi Paşi.
Citeşte mai multe despre reţeaua de magazine de cartier în franciză La Doi Paşi pe www.zf.ro