Acasă Stirile zilei Bani Leul a ajuns la un nou minim istoric in raport cu moneda...

Leul a ajuns la un nou minim istoric in raport cu moneda europeana. Ce spun analistii economici!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Cursul de schimb al monedei nationale a atins, joi, cel mai ridicat nivel din istorie in raport cu moneda euro, fiind cotat de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR) la 4,7834 lei/euro, peste maximul anterior de 4,7808, atins in data de 21 noiembrie 2019.

Miercuri, euro a fost cotat la 4,7789 lei, in scadere usoara fata de cotatia din ziua precedenta, de 4,7800 lei.

Dolarul american a atins si el un nou nivel record in raport cu moneda nationala, crescand de la 4,4241 lei, la 4,4307 lei.

Pretul gramului de aur a stagnat la 229 lei, in timp ce francul elvetian a ajuns la un nivel de 4,5 lei, cel mai ridicat din ianuarie 2015 incoace. Maximul istoric pentru francul elvetian a fost de 4,5817 lei.

Analistul economic Dragos Cabat pune evolutia slaba a leului pe seama instabilitatii politice.

„Sunt certuri in Parlament, a fost si o declaratie oarecum ciudata a ministrului de Finante ca pensiile trebuiau marite de la 1 ianuarie. Sigur, sunt declaratii politice avand in vedere ca suntem intr-un an electoral, dar, una peste alta, toate acestea spun ca este o zona de instabilitate. si la nivel international, cu China si coronavirusul, toata lumea este speriata. Iar in situatiile acestea, monedele mai vulnerabile, din tari unde dezechilibrele macroeconomice exista clar in sistem, sunt atacate. Leul nu beneficiaza de atentie chiar asa mare din partea investitorilor internationali. in caz contrar, ar fi fost atacat si mai puternic”, spune analistul, potrivit Mediafax.

Cabat a adaugat ca daca nu ar fi intervenit Banca Nationala in ultima luna pentru a reversa tendinta de depreciere a leului, euro ar fi ajuns la un nivel de 4,8 – 4,85 lei.

„BNR a intervenit, a stopat si chiar inversat trendul, dar acum acesta se reia, pe masura ce incertitudinile politice interne si internationale continua. BNR nu o sa mai intervina pana nu vom avea fie un guvern acceptat, fie picat. Probabil ca saptamana aceasta, daca nu se intampla vreo depreciere prea puternica a leului, Banca Nationala va aștepta, pentru a interveni usor saptamana viitoare dupa ce se clarifica situatia politica”, considera Dragos Cabat.