O poveste emotionanta despre ziua in care mama mi-a facut cunostinta cu jumatatea mea.
„Am pierdut-o definitiv.” – mi-am spus in timp ce eram in biserica. Era inmormantarea ei. In cele din urma, cancerul castigase lupta.
„Acum ce urmeaza, Doamne?” – ma intrebam. Viata mea era trista. M-am uitat in stanga mea, l-am vazut pe fratele meu strangand mana sotiei sale.
Sora mea statea prabusita pe umarul sotului ei, cu mainile sale lagandu-si usor copilasul de patru ani. Nimeni nu observa ca eu stau singur. Locul meu era langa mama noastra, ii pregateam masa, o ajutam sa mearga la plimbare, o duceam in vizita la medic… tot timpul meu il dedicasem ei. Acum… munca mea se terminase si eram singura.
Dintr-o data, am auzit o usa trantita in spatele bisericii. Pasi rapizi se grabeau pe mocheta murdar. Un tanar atrasese atentia tuturor din jurul nostru. Apoi s-a oprit din drumul lui si s-a asezat langa mine.
„Imi pare rau… a intarziat” – a explicat el cu capul plecat… cu toate ca nu aveam nevoie de nicio explicatie de la el.
Preotul si-a continuat slujba. Dupa doua minute, tanarul m-a intrebat in soapta: „De ce ii spune Andreea? Are el un alt nume pentru ea?”
„Pentru ca acesta era numele ei. Desi toti ii spuneau Ana, ea este trecuta in buletin Andreea Ionescu.”
„Nu, este imposibil…” – a insitat el in timp ce toti si-au indreptat privirea catre noi. „Numele ei este Elena Popescu.”
„Cred ca ai gresit inmormantarea.” – i-am spus amuzata.
„Nu aici este Biserica Sf Ioan?” – m-a intrebat el nedumerit.
„Nu… Biserica Sf Ioan este fix peste strada.” – i-am raspuns.
„Oh…” – s-a auzit in glasul lui.
Emotiile mele s-au amestecat cu momentul realizarii greselii facute de acest barbat… si am izbucnit in ras.. mi-am luat fata intre maini in speranta ca acest moment va fi interpretat ca suspin.
Dar nu s-a putut. Am tras cu ochiul la barbatul dezorientat asezat langa mine. El radea in timp ce toti cei din biserica se uitau la noi.
In acel moment mi-am imaginat-o pe mama. Sigur ar fi ras si ea.
La finalul slujbei, ne-am grabit amandoi sa iesim afara din biserica.
„Eu cred ca am ajuns un subiect de discutat saptamani intregi in tot orasul.” – i-am spus zambind.
Am stat putin de vorba; el mi-a spus ca era la inmormantarea matusii sale, apoi m-a invitat la o cafea.
Acea dupa-amiaza a fost inceputul unei calatorii frumoase; acest om care venise la o inmormantare gresita era, totusi, in locul potrivit.
La un an dupa intalnirea noastra, ne-am casatorit. In luna septembrie in acest an, sarbatorim 10 ani de casnicie. De fiecare data cand ne intreaba cineva cum ne-am cunoscut, sotul meu le spune: „Mama ei si matusa mea ne-au facut cunostinta…si au ras de noi o zi intreaga.”, arata Kudika.
