Pilda unei vieti de apostol
in 1921, Cincinat Pavelescu ii scria de la Paris lui Paulescu: „Tu esti un sfant si ai o minte larga, intarita de o vointa neinduplecata si de o putere de renuntare exceptionala. Dupa tine va ramane o opera intreaga si pilda unei vieti de apostol.“ Acest portret succint schiteaza in cateva tuse figura marelui om de stiinta, descoperitor al insulinei: un profil moral crestin fara pata, dublat de o putere de cercetare stiintifica, ce l-a facut egalul vestitilor medici fiziologi din Occident: Étienne Lancereaux, cel mai mare anatomo-patolog si clinician din epoca, cu care va alcatui Tratatul de medicina, Julien Huber sau Ernest Scott.
Apelativul „maestru“, adresat de savantii intregii lumi medicale, ne indreptatesc sa credem ca Paulescu era un nume de referinta in medicina mondiala de la inceputul secolului al XX-lea. Fiziologia, ca disciplina care se ocupa cu studiul fenomenelor vitale, adica cerceteaza mutatiile de energie si materie care se petrec la fiintele vietuitoare, i-a dat posibilitatea sa deduca existenta sufletului si a lui Dumnezeu, ca autor al naturii.
Paulescu infirma teoriile eronate ale ateismului biologic
Desi in epoca adeptii lui Darwin si ai lui Haeckel pareau a fi imbatabili, totusi, Nicolae Paulescu a combatut cu succes erorile ateismului biologic si a conchis ca finalitatea functiilor fiziologice ale organismului uman pretinde in mod logic existenta lui Dumnezeu. Ipoteza generatiei spontanee, care sta la baza teoriei darwiniste, presupune doua elemente:
1) cauza aparitiei vietii a fost la origine combinarea anumitor elemente chimice si
2) formarea substantei vii (viata) a avut loc spontaneu, adica fara nicio alta interventie decat a energiei detinuta de materia elementelor care intra in combinatie. Experienta a demonstrat ca nicio fiinta vietuitoare nu se naste din materia bruta in mod spontan.
Profesorul Paulescu citeaza in sprijinul sau o multime de experimente realizate de Spallanzani, Schultze, Schwann sau Louis Pasteur, care resping ipoteza generatiei spontanee ca antistiintifica. „Energia fizico-chimica este incapabila sa efectueze transformarea substantei neinsufletite in substanta vie“, afirma cu tarie fiziologul roman. „Trebuie sa admitem aici interventia unor puteri, altele decat aceasta energie. Asadar, creatia nu este efectul hazardului, adica al unor serii de circumstante intamplatoare, ci al unei vointe, care concepe scopul si dispune mijloacele in vederea realizarii acestui scop. Finalitatea vitala are drept cauza un agent, sufletul, care nu este perceptibil de simturile noastre si difera prin natura sa de energia fizica. Cauza primara a existentei sufletului este Dumnezeu.“
in concluzie, Paulescu, la finalul cursului de fiziologie, sublinia: „Viata este efectul a doua cauze imateriale: una, cauza secundara sau sufletul, unica pentru fiecare fiinta vietuitoare; alta, cauza primara sau Dumnezeu, unica pentru totalitatea fiintelor vietuitoare. A demonstra existenta unei cauze prime a vietii, imateriale, unice si infinit intelepte – iata limita sublima la care ajunge fiziologia. Aceasta prima cauza este Dumnezeu. Omul de stiinta nu se poate multumi deci sa zica: «Credo in Deum» (Cred in Dumnezeu). El trebuie sa afirme: «Scio Deum esse» (stiu ca Dumnezeu exista).“, arata yogaesoteric.
