Cariere uluitoare ca aceea a generalului Gabriel Oprea nu s-au mai vazut la romani. Sunt rare si in istoria lumii. M-ar tenta comparatia cu Napoleon, insa mi-e teama ca unii ar considera-o abuziva, pe motiv ca marele corsican a biruit in nenumarate rinduri pe cimpul de lupta, in timp ce romanul nu are nici un Austerlitz la activ. E drept ca Oprea n-a cistigat nici o batalie, dar nici n-a pierdut vreuna, ceea ce nu e cazul invinsului de la Waterloo, asa ca, sub acest aspect, bilantul s-ar echilibra.
Daca privim insa spre alte personaje istorice, superioritatea romanului nu poate fi pusa in nici un fel sub semnul indoielii. Recent, Gabriel Liiceanu constata ca CV-ul generalului Oprea il depaseste pe cel al generalului Charles de Gaulle. E o remarca foarte corecta, pe care imi propun sa o dezvolt in cele ce urmeaza, scrie istoricul intr-un editorial pe contributors.
Iata, mai intii cariera militara a celor doi. La 49 de ani, colonelul Charles de Gaulle abia reusise sa fie ridicat la rangul de general de brigada, avansare, de altfel, cu titlu temporar (ramasa in cele din urma definitiva). De Gaulle comanda atunci (in mai 1940) o divizie de blindate, cu care a izbutit sa strapunga liniile germane (singurul succes, inevitabil limitat si izolat, al armatelor franceze in respectiva campanie). A fost avansat in consecinta la gradul de general cu doua stele (francezii socotesc cu o stea in plus: doua pentru generalul de brigada, trei pentru generalul de divizie, patru pentru generalul de corp de armata, cinci pentru generalul de armata). Ei bine, Gabriel Oprea a reusit sa aiba o prima stea (echivalentul celor doua ale lui de Gaulle) la o virsta simtitor mai tinara, si fara sa mai fie nevoie sa se ilustreze pe cimpul de lupta, ceea ce oricum ar fi fost inutil, odata ce valoarea lui era evidenta. De altfel, implicarea romanilor in teatrele de razboi din Irak si Afganistan nu are proportiile care sa deschida cuiva o cariera de general.
Si apoi, sa nu uitam, domnul Oprea e ofiter de intendenta, ceea ce exclude din capul locului contactul direct cu inamicul. Asadar, si de Gaulle, si Oprea, ambii la un moment dat generali de brigada.
Doar ca, in acest punct, cariera militara a lui de Gaulle s-a blocat, pe cind Oprea abia isi deschidea aripile. De ce n-a mai avansat de Gaulle in ierarhia militara, ramine o chestiune nelamurita. Relatii utile avea si el destule, si destula influenta, odata ce a ajuns in fruntea Frantei.
Oprea insa, a insirat irezistibil toate stelele de general: doua stele, trei stele, patru stele…, iata-l general de armata, ceea ce de Gaulle nici n-ar fi indraznit sa viseze. si nu oriunde, ci la arma intendenta (acolo unde se numara bocancii). Pe deasupra, toate stelele le-a primit fiind deja trecut in rezerva. Nu-mi dau seama ce s-ar fi intimplat daca raminea in activitate. Bastonul de maresal, probabil. Sa mai precizam ca nu si-a tintuit singur stelele pe epoleti; si presedintele Iliescu, si presedintele Basescu au stiut sa recunoasca adevarata valoare si au procedat in consecinta. Imi imaginez o intilnire virtuala intre cei doi generali; tare mi-ar placea sa-l vad pe de Gaulle luind pozitie de drepti in fata lui Oprea, ca de la cel mai de jos general la cel mai de sus.
Trecem acum in registrul intelectual. Aici, de Gaulle e intr-adevar un concurent redutabil, mai greu de depasit decit la numaratoarea de stele. Publicase mai multe carti pe teme militare si istorice, carora li s-au adaugat vestitele sale Memorii de razboi, despre care toti specialistii sunt de acord ca nici macar n-au fost plagiate.
Totusi, si aici Oprea e in avantaj pe toate planurile. Doctoratul, mai intii. De Gaulle – va vine sau nu sa credeti – nu avea titlul de doctor. Din neglijenta sau din alte motive, explicatia imi scapa. E putin jenant, cind te gindesti ca la noi pina si primarul din Voluntari se poate mindri cu vreo doua doctorate. Nu i-ar fi stat deloc rau francezului sa-si puna pe cartea de vizita „general doctor Charles de Gaulle“.
Oprea, nu numai ca are doctoratul, dar pe deasupra l-a si plagiat, ceea ce ii confera o distinctie suplimentara: si mai e, sau a fost, si profesor universitar, nu conteaza unde, oricum in mai multe locuri. si, bineinteles, si conducator de doctorate, plagiate, fireste, odata ce asta ii e specializarea. Mai e si academician, nu chiar la Academia Romana (cu sanse insa de a ajunge si acolo), deocamdata intr-o Academie, am uitat cum ii zice, pe care el insusi a infiintat-o, spre binele stiintei si culturii romanesti. Membrii acestei Academii, in afara obligatiei de a se gindi intens la „interesul national“ (a doua specializare a lui Oprea, alaturi de plagiat), mai au si datoria de a incasa lunar o oarecare suma, nu foarte mare, dar nici foarte mica, acordata generos de guvern, din banii strinsi de la populatie, care tot e bine ca in felul acesta mai merg si spre o institutie de cultura.
Elocventa, eventual, ar mai putea ridica punctajul lui de Gaulle. Se pare ca se exprima ceva mai fluent decit generalul Oprea. Conferintele lui de presa, mici capodopere, pigmentate cu mult suspans si lovituri de teatru, erau asteptate cu infrigurare. Oprea e mult mai sobru si mai concis: un adevarat militar. Nu foloseste de regula mai mult de zece cuvinte, dar ce cuvinte! Printre ele, de fiecare data, obligatoriu, si sintagma „interes national“, ea singura valorind mai mult decit un intreg discurs.
Respecta-te pe tine insuti ca sa fii respectat de ceilalti. O calitate incontestabila a generalului Oprea a fost aceea ca intelegea intr-adevar sa se respecte. De pilda, oriunde s-ar fi dus, nu se deplasa decit in coloana oficiala si cu viteza maxima. si asa, fiind foarte solicitat, abia mai prididea, indeosebi cu restaurantele. Nu, toaleta n-o are in fundul curtii, asa ca acolo se ducea singur, pe jos. De la coloana oficiala i s-a tras si sfirsitul, nu sfirsitul fizic, Doamne fereste, omul e inca printre noi, doar sfirsitul moral, sau imoral, cum vreti sa spuneti. intr-un moment nefast, pe o vreme ploioasa si pe un asfalt alunecos, politistul care gonea pe motocicleta in fruntea coloanei a nimerit intr-o groapa, insuficient semnalizata, si a murit pe loc.
Am citit undeva cum a sfirsit tarul Alexandru II, unul dintre suveranii luminati ai Rusiei, eliberator al taranilor din iobagie, si invingator (alaturi de romani) in razboiul impotriva Imperiului Otoman din 1877-1878. A cazut victima unui atentat, de care ar fi putut sa scape daca il chema Oprea, si nu Romanov. Doua bombe s-au aruncat atunci asupra convoiului imperial. Prima a explodat printre militarii din garda. in ciuda celor care au incercat sa-l retina, imparatul a coborit din caleasca, pentru a se interesa de starea ranitilor. Atunci a explodat si a doua bomba, care l-a lovit din plin. Asta, in orice caz, nu i s-ar fi intimplat lui Oprea. Un asemenea gest aristocratic, nu se face, cind vii de la talpa tarii! Oprea nici macar n-a oprit masina, darmite sa mai si coboare din ea. Mortii cu mortii, viii cu vii.
Cu totul originala e apararea generalului in fata acuzatiei de a fi pretins de fiecare data o viteza de deplasare dincolo de limitele admise. „Cum as fi putut sa pretind asa ceva – a replicat el – cind, de fiecare data, ma aflam pe bancheta din spate.“ Vorbe care indica o subtilitate a gindirii aproape de nepatruns. Chiar asa: cum sa-i ceri soferului sa mearga mai repede, atunci cind te afli in spatele lui? Ce timpenii pot sa sustina si procurorii! Asa ceva nu s-a mai pomenit.
In momentul cind s-a declansat avalansa, Oprea ajunsese foarte aproape de virf. Era vice-prim ministru si ministru de interne, dispunea de un partid bine reprezentat in Parlament, unde ajunsese cam cum a ajuns si Oprea general, adica pe cai mai „speciale“ (in tot cazul, nu prin alegeri, fiindca n-ar fi trecut niciodata pragul electoral); si, in sfirsit, generalul era curtat de toata lumea, la dreapta, la stinga, si pina sus, la presedintie. Multi vedeau in el un viitor prim-ministru, sau chiar mai mult, un Salvator al Romaniei. Nu mai avea de facut decit un singur pas pentru a-si atinge tinta.
Acest ultim pas l-a facut gresit, impiedicindu-se de o groapa in asfalt. Dar pina cind toate s-au intors impotriva lui, nimeni nu l-a atins nici macar cu o floare pe gloriosul general cu patru stele si pe rafinatul intelectual cu zece cuvinte la indemina. Sa nu ne minunam: Romania e totusi tara care l-a dat pe Ceausescu. Ce mare lucru sa inventeze si un general Oprea?
