Un grup de cercetatori americani a anuntat ca cel mai mare rezervor de apa al Pamantului, se gaseste la o adancime de cateva sute de kilometri sub scoarta pamantului. Estimarile arata ca care acesta contine o cantitate de apa de trei ori mai mare decat volumul ceanelor de pe Terra!
Aceasta apa subterana este captiva, aflandu-se intr-un mineral denumit „ringwoodite”, la o adancime de circa 660 kilometri sub scoarta terestra. Steve Jacobsen, geofizician la Northwestern University din Statele Unite, coautor al acestui studiu aparut in revista Science, spune ca noua descoperire sugereaza faptul ca apa de pe Terra ar putea sa provina din interiorul planetei, fiind transportata la suprafata de activitatea geologica, nefiind adusa pe planeta noastra de comete, asa cum sugerau o serie de teorii anterioare.
„Procesele geologice de la suprafata Terrei, precum seismele si eruptiile vulcanice, reprezinta o expresie a ceea ce se petrece in interiorul Pamantului, departe de privirile oamenilor”, a spus Steve Jacobsen.
„Cred ca vedem acum, in sfarsit, dovada care atesta existenta unui intreg circuit al apei pe Terra, care ne-ar putea sa explicam mai bine uriasa cantitate de apa lichida de la suprafata planetei noastre. Oamenii de stiinta au cautat aceasta apa ascunsa, subterana, de multe decenii”, a adaugat el.
Steve Jacobsen si colegii lui sunt primii cercetatori care ofera comunitatii stiintifice o dovada directa a existentei apei intr-o regiune din mantaua Terrei, denumita „zona de tranzitie”. Descoperirea lor a avut la baza un studiu despre o vasta regiune subterana care ocupa aproape intregul teritoriu al Statelor Unite.
Mineralul Ringwoodite actioneaza ca un burete datorita structurii sale cristalizate care atrage hidrogenul si capteaza apa.
Daca doar 1% din greutatea rocilor din mantaua terestra localizate in acea zona de tranzitie ar fi de fapt apa, atunci cantitatea totala de apa subterana ar fi de aproape trei ori mai mare decat volumul total al oceanelor terestre.
Studiul a utilizat date furnizate de USArray, o retea de seismometre amplasate de-a lungul si de-a latul Statelor Unite pentru a masura vibratiile seismelor, dar si experimente de laborator efectuate de echipa lui Steve Jacobsen asupra unor roci, simuland presiunile ridicate de la adancimi de 600 de kilometri.
Studiul a dovedit faptul ca topirea si deplasarea rocilor din zona de tranzitie – o zona cuprinsa intre mantaua superioara si cea inferioara – duc la procesul prin care apa poate sa se evapore si sa ramana captiva in roca.
Descoperirea este cu atat mai remarcabila, cu cat specialistii credeau ca topirea rocilor din manta se produce la adancimi mult mai mici, la aproximativ 80 kilometri sub scoarta terestra.
Steve Jacobsen spune ca acea apa ascunsa ar putea sa actioneze ca un tampon-amortizor pentru oceanele de la suprafata, explicand motivul pentru care acestea si-au pastrat forma si volumul total timp de milioane de ani.