Acasă Stirile zilei Justitia Fostul sef de la Ocuparea Fortei de Munca, condamnat definitiv la 6...

Fostul sef de la Ocuparea Fortei de Munca, condamnat definitiv la 6 ani de inchisoare

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Fostul presedinte al Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca (ANOFM) Silviu Bian a fost condamnat definitiv la sase ani de inchisoare cu executare, pentru luare de mita, printr-o decizie luata joi de instanta suprema.

Inalta Curte de Casatie Justitie a mentinut astfel condamnarea data lui Bian, in iunie 2013, de Curtea de Apel Bucuresti, potrivit Mediafax.

La fondul procesului, Bian a fost condamnat de Tribunalul Capitalei, in mai 2012, la noua ani de inchisoare.

In 9 noiembrie 2011, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie l-au trimis in judecata pe Silviu Bian, pentru luare de mita, in forma continuata. Alaturi de el au fost deferiti justitiei Cristache Ristea, fost director executiv al Centrului de Formare Profesionala a Personalului ANOFM, si Alexandra Maria Tichindelean, fost director al Organismului Intermediar pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul ANOFM.