Acasă Stirile zilei Fondatorul WikiLeaks refuza extradarea in Suedia. Vezi unde se afla si ce...

Fondatorul WikiLeaks refuza extradarea in Suedia. Vezi unde se afla si ce acuzatii i se aduc lui Julian Assange

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, refuza sa se prezinte la politie in vederea extradarii in Suedia. Assange este refugiat in prezent in ambasada Ecuadorului din Londra.

„La recomandarea avocatilor, australianul va ramane in ambasada sub protectia Guvernului ecuadorian”, in asteptarea deciziei privind solicitarea sa de azil politic, a precizat purtatorul sau de cuvant.

Fondatorul WikiLeaks a fost convocat la politie in vederea extradarii in Suedia, unde este acuzat de agresiuni sexuale. Australianul a luat cunostinta de „obligatia de a se deplasa la politie la o data si o ora stabilite de noi”, a comunicat joi Politia metropolitana.

Scotland Yard a amintit ca Julian Assange, care s-a refugiat la 19 iunie la ambasada Ecuadorului cerand azil politic, a incalcat regulile eliberarii conditionate. „Neprezentarea (in urma convocarii) ar fi o noua incalcare si ar putea fi arestat”, precizeaza politia.

Julian Assange asteapta o decizie din partea autoritatilor ecuadoriene referitoare la cererea sa de azil politic.