Acasă Stirile zilei FOAMETEA si SFARSITUL CIVILIZATIEI, printre EFECTELE CATASTROFALE provocate de un RAZBOI NUCLEAR!

FOAMETEA si SFARSITUL CIVILIZATIEI, printre EFECTELE CATASTROFALE provocate de un RAZBOI NUCLEAR!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Potrivit unui raport stiintific, in cazul unui razboi nuclear intre India si Pakistan s-ar instala foametea la nivel mondial, care ar putea provoca moartea a doua miliarde de persoane si sfarsitul civilizatiei.

Un conflict chiar si limitat cu arme nucleare intre New Delhi si Islamabad ar provoca haos si ar distruge recoltele, pietele alimentare mondiale, accentuand criza, potrivit acestui studiu.

Medicii Lumii pentru Prevenirea Razboiului Nuclear (IPPNW), laureata a premiului Nobel pentru Pace in 1985, si organizatia afiliata din Statele Unite, Medicii pentru Responsabilitate Sociala, au realizat o prima versiune a acestui studiu in aprilie 2012. Concluziile sale au prezis moartea unui miliard de persoane din cauza foametei care ar rezulta unui razboi nuclear.

In a doua versiune, cele doua organizatii afirma ca au subestimat consecintele unui astfel de razboi asupra populatiei din China, care s-ar confrunta cu o grava criza alimentara.

„Un miliard de morti in lumea in curs de dezvoltare este in mod evident o catastrofa fara echivalent in istoria omenirii. Insa, daca adaugam posibilitatea ca 1,3 miliarde de persoane din China sa fie si ele expuse, vom ajunge intr-un punct care inseamna in mod clar sfarsitul civilizatiei”, apreciaza Ira Helfand, autorul studiului.

Studiul de caz s-a axat pe India si Pakistan ca urmare a tensiunilor dintre cele doua puteri nucleare, care au purtat trei razboaie incepand din 1947, anul in care au devenit independente, potrivit autorului. Insa orice confruntare nucleara ar avea consecinte similare, a subliniat el.

„In acest gen de razboi, oameni vor supravietui undeva pe planeta, insa haosul care ar rezulta ar eclipsa tot ce am cunoscut pana acum”, afirma Ira Helfand.

In cazul unei confruntari nucleare, particulele emanate in atmosfera ar provoca o scadere a productiei de orez cu 21% in patru ani si cu 10% in urmatorii sase ani, a calculat el.

Productia de grau a Chinei ar scadea la jumatate in primul an si va fi chiar si dupa zece ani cu 30% mai mica decat cantitatea produsa inainte de o confruntare nucleara.

Scaderea cantitatilor de produse alimentare disponibile va fi accentuata de cresterea preturilor, care va face aceste produse inaccesibile pentru sute de milioane de persoane, prognozeaza el.

Sursa: mediafax.ro